Ziua Copilăriei serbată la Târgu-Jiu

  Pe 1 Iunie sărbătorim Ziua Internaţională a Copiilor, iar cei mici trebuie să fie în centrul atenţiei. Iată un bun prilej de a sărbători copilaria, de a oferi sprijin copiilor, de a aprecia şi iubi copiii, de a le stimula creativitatea, inventivitatea şi spiritul competitiv. Astfel, Rixi Club, cu sediul în Tg-Jiu, str. Tudor…

Remus Pricopie vine cu veşti bune pentru Bacalaureat 2014

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat, la Timişoara, că subiectele de la Bacalaureat trebuie să continue linia ‘mediu-plus’, fără exerciţii cu dificultate de olimpiade, la fel ca în anul precedent.  În cadrul unei întâlniri regionale pe care a avut-o la Universitatea de Vest cu cadre didactice, directori de şcoli, lideri sindicali din preuniversitar şi elevi, ministrul a…

Până la vacanţa de vară vin bursele pentru elevii din Târgu-Jiu

Elevii care învaţă în unităţile şcolare din Târgu-Jiu şi care beneficiază de bursă socială sau de merit vor primi banii respectivi până la jumătatea lunii iunie a.c. Elevii care învaţă în unităţile şcolare din Târgu-Jiu şi care beneficiază de bursă socială sau de merit vor primi banii respectivi până la intrarea în vacanţa de vară,…

Proiectul ” Competenţe cheie pentru un bacalaureat de succes!”

La finele săptămânii trecute a fost lansat un proiect destinat elevilor care dau Bacalaureatul în 2015, manager de proiect fiind inspector Ileana Popescu iar asistent manager Violeta Bărboi. 4100 de elevi din Gorj şi Hunedoara vor beneficia de cursurile de pregătire. Obiectivul general al proiectului: Obiectivul general al proiectului îl reprezinta dezvoltarea și evaluarea sistematica…

Lansare de proiect POSDRU „Inovaţie şi performanţă în pregătirea elevilor de liceu!”

Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj a lansat festiv şi cel de-al patrulea Proiect POSDRU obţinut în această primăvară şi intitulat „Inovaţie şi performanţă în pregătirea elevilor de liceu!”. Ca şi în precedentele, partenerii sunt Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara şi Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi-Învăţământ Preuniversitar.   Joi, 22 mai 2014, s-a desfăşurat Conferinţa de lansare…

Elevi şi profesori de la „Magheru” în Proiectul „Eden garden is near us” în Turcia

  În perioada 19-23 mai 2014, reprezentanţii Colegiului Tehnic “General Gheorghe Magheru” Târgu-Jiu au participat la cea de-a doua întâlnire din cadrul proiectului de tip Comenius Multilateral “EDEN GARDEN IS NEAR US”. Echipa participantă la mobilitate a inclus un număr de 2 profesori şi 8 elevi (Armegioiu Bianca, Avrămescu Lucian, Ghebaură Diana, Iordache Valentin, Mitru…

Concursul „Ekphrasis” la prima ediţie

După ce ani la rând Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru” ne-a obişnuit cu Concursul de Creaţie literară „Cititul dăunează grav inculturii”, începând din acest an avem competiţia judeţeană „Ekphrasis”. Ieri, 20 mai 2014, reprezentantii Colegiului Tehnic “Gheorghe Magheru” din Tg Jiu i-au premiat pe câstigătorii concursului Ekphrasis!  Cei mai talentati tineri au primit diplome de…

Trei şcoli din Gorj premiate la Bucureşti cu bani şi diplome pentru titlul „Şcoala Europeană”

Prim-ministrul Victor Ponta şi ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, au premiat marţi, la sediul Guvernului, 65 de unităţi de învăţământ, câștigătoare ale competiţiei „Şcoala Europeană” 2014. Din Gorj au participat la Bucureşti reprezentanţii Şcolii Gimnaziale „Alexandru Ştefulescu”, Şcolii Gimnaziale „Constantin Săvoiu” şi Colegiului Tehnic Nr 2. La eveniment au participat şi Angela Filote, şefa Reprezentanţei…

Pichetări ale sindicaliştilor din învăţământ la ISJ Gorj şi Prefectură

Ignoraţi de autorităţi în ultima vreme, sindicaliştii din Educaţie au făcut în 20 mai pichetări la ISJ Gorj şi Prefectură. Din păcate, nici aceste autorităţi nu au răspuns aşteptărilor sindicaliştilor  la fel cum s-a întâmplat şi cu oamenii politici. Profesorii gorjeni sunt  hotărâţi să aducă nemulţumirile lor  la nivelul parlamentarilor de Gorj.  Până atunci au…