
În perioada 30 mai- 3 iunie 2022, s-a desfășurat ultima mobilitate a proiectului Erasmus+ “Together now for the future of our planet” care a avut loc în Gazipașa (Turcia) și care a reunit cele cinci școli partenere din România, Turcia, Italia, Cehia și Slovenia.
Elevi și profesori ai Liceului Teoretic “Tudor Arghezi’, Târgu-Cărbunești au participat, alături de celelalte echipe, la activitățile organizate de școala gazdă, Zeliha Tuncer Anadolu Imam Hatip Lisesi. Toate activitățile întreprinse au vizat conștientizarea problemelor mediului înconjurator (încălzirea globală și subiectul energiei regenerabile) și a impactului pe care fiecare dintre noi îl are prin acțiunile sale.
Mobilitatea a fost deschisă cu o primire caldă și tradițională (cu dansuri și muzică specifice) din partea școlii gazdă, urmată de o vizită a districtului Gazipașa și a continuat cu workshop-uri care au gravitat în jurul temei proiectului și care s-au desfășurat de-a lungul săptămânii. În acest sens, fiecare echipă de proiect a avut șansa de a-și prezenta materialele pregătite, de a schimba opinii despre cele două subiecte menționate anterior, de a realiza postere cu mesaje reprezentative și, nu în ultimul rând, de a participa la activități de ecologizare și grădinărit. Elevii, împreună cu profesorii lor, au plantat pomi și au curațat golful Kral Koyu, pentru a atrage atenția asupra responsabilității pe care o avem pentru Planeta noastră. De asemenea, echipele au vizitat și alte locuri de o frumusețe și simbolistică aparte, precum: peștera Yalan Dunya Magarasi și cascada Manavgat. La sfărșitul celor cinci zile, fiecare echipă a scris propriul jurnal în care a descris experiența ultimei mobilități.
Finalizarea proiectului a fost marcată printr-o ultimă întâlnire, a profesorilor și a elevilor, și prin înmânarea diplomelor de participare tuturor participanților.
Echipa de proiect