Calendar nou pentru Evaluarea Națională 2019

  Ministerul Educației propune un nou calendar pentru Evaluarea Națională 2019, care a fost luat în discuție, joi, în cadrul Comisiei de Dialog social. Responsabilii de la Ministerul Educației Naționale au propus schimbări și pentru examenul de Evaluare Națională 2019. Astfel, potrivit calendarului propus de MEN, examenele contând pentru Evaluarea Națională 2019 se vor desfășura…

Profesorii gorjeni așteptați în Proiectul CRED

    A fost lansat Apelul de selecţie pentru 570 de formatori de cadre didactice în cadrul proiectului “Curriculum relevant, educaţie deschisă pentru toţi”- CRED, candidaturile putând fi depuse până la data de 12 septembrie. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei Naționale, cele două tipuri de post scoase la concurs – în fiecare din…

Tot mai puțini pensionari în învățământul gorjean

Personalul didactic titular din învăţământul preuniversitar care a îndeplinit condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă pe parcursul anului şcolar se pensionează la data încheierii anului şcolar, mai precis la data de 31 august a anului curent. De la an la an, cel puțin la Gorj, sunt tot mai puțini care aleg ieșirea la pensie,…

Manualele digitale vor fi accesibile pe Internet

  Potrivit comunicărilor făcute de conducerea Editurii Didactice și Pedagogice, manualele digitale vor fi postate pe platforma special destinată, manuale.edu.ro, înaintea începerii anului şcolar, vor avea o calitate ridicată faţă de cele anterioare, fiind adaptate şi copiilor cu cerinţe speciale. Astfel manualele digitale nu vor mai fi şi pe CD, ci doar vor fi încărcate…

Finanțarea creșelor a trecut de la primării la Guvern

  Guvernul a aprobat, prin ordonanţă, ca finanţarea de bază în învăţământul antepreşcolar să fie asigurată, începând cu anul şcolar 2019 – 2020, de la bugetul de stat şi nu de către autorităţile locale cum este în prezent, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu. “La propunerea MEN, a fost adoptată o ordonanţă privind…

Echipa Euroscola de la CT GGM în vizită la AFIR Gorj

    Elevii și  profesorii coordonatori  din echipa Euroscola C.T.G. G.M – 2018  au efectuat o vizită de informare la AGENȚIA  PENTRU FINANȚAREA  INVESTIȚIILOR RURALE GORJ. Stăpâniți de o curiozitate constructivă, tinerii, viitori aplicanți la proiecte cu finanțare europeană au fost deosebit de interesați  să cunoască acest domeniu de activitate. Au aflat astfel că AFIR…

Lansare proiect „BEWARE!”

    Asociația Smart Educational Projects implementează în perioada 01.08.2018-31.01.2020 proiectul „BEWARE!” adresat tinerilor, finanțat prin Programul Erasmus+. Scopul acestui proiect este de a-i învăța pe tineri cum să-și protejeze datele personale în mediul online și cum să gestioneze hărțuirea online. Ideea inițierii unui proiect în acest domeniu a apărut în urma publicării în perioada…

Elevii de la CNET, o nouă activitate în cadrul Concursului Național Euroscola, 2018-2019

  Parlamentul European a creat programul Euroscola pentru a informa tinerii despre procesul de integrare europeană și pentru a promova participarea lor la construcția Uniunii Europene. La această ediție, elevii sunt invitați să identifice și să aleagă unul dintre proiectele realizate cu finanțare europeană în zona în care se află unitatea lor de învățământ și…

Organizarea și desfășurarea competițiilor școlare, o nouă reglementare

  Ministrul Educației Naționale, Valentin Popa, a aprobat prin ordin noua Metodologie-cadru privind organizarea și desfășurarea competițiilor școlare. Forma finală a documentului este una substanțial îmbunătățită, ca urmare a consultării publice organizate de Ministerul Educației Naționale.  Printre cele mai importante elemente de noutate inserate în noua metodologie-cadru amintim acordarea unui număr sporit de locuri suplimentare pentru etapa…