O statistică a Inspectoratului Școlar Județean Gorj relevă faptul că absențele elevilor gorjeni pe anul trecut au atins cifre îngrijorătoare. Cifrele oficiale vorbesc de 1.222.624 de absențe, dintre care doar jumătate au fost motivate. Cele mai multe absențe s-au înregistrat în lunile martie, februarie și mai.

În ultimul an școlar, statistica absențelor a fost următoarea:
Septembrie 2021: 54.998 absențe din care motivate 33.816;
Octombrie 2021: 139.782 absențe din care motivate 76.548;
Noiembrie 2021: 115.075 absențe din care motivate 53.107;
Decembrie 2021: 110.402 absențe din care motivate 47/689;
Ianuarie 2022: 127.239 absențe din care motivate 70.740;
Februarie 2022: 200.238 absențe din care motivate 104.116;
Martie 2022: 213.596 absențe din care motivate 111.482;
Aprilie 2022: 83.363 absențe din care motivate 41.052;
Mai 2022: 149.601 absențe din care motivate 72.130;
Iunie 2022: 28.330 absențe din care motivate 10.220.
Potrivit Regulamentului Școlar, numărul mare de absențe poate fi sancționat prin scăderea notei la purtare sau exmatriculare.
„La încheierea anului școlar 2021-2022, situația privind notele scăzute la purtare și a elevilor exmatriculați a fost următoarea: note scăzute la purtare sub 7, învățământ gimnazial: 39; note scăzute la purtare sub 7, învățământ liceal: 237; număr elevi exmatriculați, învățământ gimnazial: 0; număr elevi exmatriculați, învățământ liceal zi: 42 și număr elevi exmatriculați, învățământ liceal seral: 177”, a comunicat ISJ Gorj.