Elevii se întorc în bănci pentru ultima săptămână a semestrului

  Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat că luni, dar şi toată săptămâna viitoare, elevii vor merge la şcoală, unităţile nefiind închise. Oficialul MEN spune că este ultima săptămână din semestru. ”Noi nu putem să bulversăm încheierea semestrului”, a spus ministrul, precizând că părinţii trebuie să ducă copiii la medic dacă există suspiciune de boală.…

Realitățile dure ale învățământului românesc și decăderea permanentă din cauza sărăciei

În timp ce autoritățile din domeniul Educației sunt preocupate de lucruri mai mult sau mai puțin de fațadă, gen durata temelor și alte chestii de amănunt, învățământul românesc se degradează cu fiecare zi datorită părăsirii timpurii a școlii. Se estimează că vom avea în viitor nevoie de specialiști IT într-un numîăr foarte mare, școala românească…