Elevii se întorc în bănci pentru ultima săptămână a semestrului


 

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat că luni, dar şi toată săptămâna viitoare, elevii vor merge la şcoală, unităţile nefiind închise. Oficialul MEN spune că este ultima săptămână din semestru. ”Noi nu putem să bulversăm încheierea semestrului”, a spus ministrul, precizând că părinţii trebuie să ducă copiii la medic dacă există suspiciune de boală.

Elevii din toată țara revin în bănci la începutul săptămânii viitoare. Este ultima săptămână a semestrului I, vremea când se încheie mediile semestriale și se văd elevii care înregistrează corigențe.”Se duc la şcoală pentru că săptămâna care începe mâine este ultima săptămână din semestru. Ca urmare, se încheie situaţiile şcolare şi noi nu putem să bulversăm încheierea semestrului. Invit pe toţi colegii profesori, invit pe părinţi şi pe copii să se pregătească pentru ziua de mâine. Este zi de şcoală şi va fi toată săptămâna”, a declarat duminică,  Ecaterina Andronescu.

Potrivit acesteia, ”triajul în fiecare dimineaţă este foarte serios făcut în fiecare şcoală”.

În plus, ministrul îi sfătuieşte pe părinţi să ducă copiii la medic, dacă există suspiciuni de boală.

Şcolile din toată ţara au fost închise vineri, din cauza gripei, decizia aparţinând ministerelor Sănătăţii şi Educaţiei.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.