Elevul Dumitru Călugăru, premiat de autorităţile judeţene

Tânărul Dumitru Călugăru a primit din partea Consiliului Judeţean suma de 8000 de lei, acesta spunând autorităţilor că se vede, peste ani, profesând în domeniul chimiei pure. Olimpicului Dumitru Călugăru s-a aflat în atenţia autorităţilor judeţene. Cu ajutorul sponsorilor, pentru rezultatele de aur obţinute la Olimpiada Internaţională de Chimie, autorităţile judeţene l-au premiat pe Dumitru…

Mihnea Costoiu, senator de Gorj

Plecat din postura de favorit al scrutinului electoral pentru alegerile de senator, Mihnea Costoiu a reuşit să îşi respecte blazonul şi să câştige alegerile din Gorj cu peste 50%. Potrivit informaţiilor noastre, un procent important din voturile lui Mihnea Costoiu s-au datorat cadrelor didactice, acestea sprijinind candidatul PSD. Pentru învăţământul gorjean este o veste bună…

Ziua Copilăriei serbată la Târgu-Jiu

  Pe 1 Iunie sărbătorim Ziua Internaţională a Copiilor, iar cei mici trebuie să fie în centrul atenţiei. Iată un bun prilej de a sărbători copilaria, de a oferi sprijin copiilor, de a aprecia şi iubi copiii, de a le stimula creativitatea, inventivitatea şi spiritul competitiv. Astfel, Rixi Club, cu sediul în Tg-Jiu, str. Tudor…

Remus Pricopie vine cu veşti bune pentru Bacalaureat 2014

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat, la Timişoara, că subiectele de la Bacalaureat trebuie să continue linia ‘mediu-plus’, fără exerciţii cu dificultate de olimpiade, la fel ca în anul precedent.  În cadrul unei întâlniri regionale pe care a avut-o la Universitatea de Vest cu cadre didactice, directori de şcoli, lideri sindicali din preuniversitar şi elevi, ministrul a…

Până la vacanţa de vară vin bursele pentru elevii din Târgu-Jiu

Elevii care învaţă în unităţile şcolare din Târgu-Jiu şi care beneficiază de bursă socială sau de merit vor primi banii respectivi până la jumătatea lunii iunie a.c. Elevii care învaţă în unităţile şcolare din Târgu-Jiu şi care beneficiază de bursă socială sau de merit vor primi banii respectivi până la intrarea în vacanţa de vară,…

Proiectul ” Competenţe cheie pentru un bacalaureat de succes!”

La finele săptămânii trecute a fost lansat un proiect destinat elevilor care dau Bacalaureatul în 2015, manager de proiect fiind inspector Ileana Popescu iar asistent manager Violeta Bărboi. 4100 de elevi din Gorj şi Hunedoara vor beneficia de cursurile de pregătire. Obiectivul general al proiectului: Obiectivul general al proiectului îl reprezinta dezvoltarea și evaluarea sistematica…

Lansare de proiect POSDRU „Inovaţie şi performanţă în pregătirea elevilor de liceu!”

Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj a lansat festiv şi cel de-al patrulea Proiect POSDRU obţinut în această primăvară şi intitulat „Inovaţie şi performanţă în pregătirea elevilor de liceu!”. Ca şi în precedentele, partenerii sunt Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara şi Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi-Învăţământ Preuniversitar.   Joi, 22 mai 2014, s-a desfăşurat Conferinţa de lansare…

Elevi şi profesori de la „Magheru” în Proiectul „Eden garden is near us” în Turcia

  În perioada 19-23 mai 2014, reprezentanţii Colegiului Tehnic “General Gheorghe Magheru” Târgu-Jiu au participat la cea de-a doua întâlnire din cadrul proiectului de tip Comenius Multilateral “EDEN GARDEN IS NEAR US”. Echipa participantă la mobilitate a inclus un număr de 2 profesori şi 8 elevi (Armegioiu Bianca, Avrămescu Lucian, Ghebaură Diana, Iordache Valentin, Mitru…

Consiliul Naţional al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România găzduit de oraşul Craiova

Societatea de Științe Istorice din România – filiala Dolj, în parteneriat cu Biblioteca Județeană ”Alexandru și Aristia Aman”, Consiliul Județean Dolj și Facultatea de Drept și Științe Sociale din cadrul Universității din Craiova organizează, în data de 24 mai 2014, Consiliul Național al Societății de Științe Istorice din România, cu participarea a peste 50 de…