Elevi din Polonia învaţă la Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru”

25 de elevi liceeni din Polonia au ajuns în aceste zile în oraşul lui Brâncuşi, în schimb de experienţă la Colegiul Tehnic „Gheorghe Magheru” Târgu-Jiu. Ei vor rămâne două săptămâni  în Gorj. Între cele două instituţii de învăţământ există un parteneriat încă de acum 4 ani, concretizat în mai multe proiecte. Potrivit directorului Colegiului Tehnic…

Veşti bune pentru profesorii universitari, pot să îşi continue activitatea

  Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a afirmat, la Arad, că în opinia sa, profesorii universitari care au ajuns la un anumit nivel de dezvoltare profesională şi intelectuală, trebuie rugaţi să rămână în universitate şi să predea mai departe, indiferent de vârst Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a declarat la Arad:”Noi mergem pe ideea că…

Aproape 3500 de elevi de clasa a IV-a au dat Evaluarea Naţională în Gorj

Evaluare Naţională fără probleme în Gorj în prima zi de examen la clasa a IV-a. Au lipsit 63 de elevi care pot susţine proba de joi la Matematică. Potrivit inspectorului şcolar Marius Staicu, în județul Gorj, astăzi s-a desfășurat, în 87 de centre, prima probă din cadrul Evaluării Naționale a elevilor din clasele a IV-a. Au fost înscriși 3522 de elevi, din care s-au…

Elevi din Berleşti trimişi la spital de Proiectul „Cornul şi laptele”

12 elevi din Berleşti au ajuns, marţi dimineaţă, la Spitalele din Târgu-Cărbuneşti şi Târgu-Jiu, după ce au consumat laptele de la şcoală, oferit în cadrul programului “Laptele şi cornul”. Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Gorj, Direcţia de Sănătate Publică şi Inspectoratul Şcolar Judeţean au declanşat o anchetă în acest caz. 12 elevi de…