Universitatea „Constantin Brâncuşi” în primele 20 de universităţi din România

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu ocupă locul 20, la nivel naţional, în clasamentul World Universities Ranking on the Web, dintr-un total de 108 universităţi româneşti, se menţionează într-un comunicat de presă remis de biroul de presă al instituţiei de învăţământ. La nivel mondial, Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu se află pe poziţia 3.002, în…

Academia Română pledează pentru Română, Istorie şi latină în învăţământul gimnazial

Academia Română atrage atenţia asupra pericolului reprezentat de excluderea studiului limbii latine şi diminuarea numărului de ore la limba şi literatura română şi istorie, aşa cum apar acestea în propunerile formulate în cele trei variante ale Planului-cadru pentru învăţământul gimnazial din România de către Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi care se află acum în…

66 de pensionari gorjeni rămân la catedră

Numãrul redus de cadre didactice bine pregãtite determină Consiliile de administraţie ale unitãtilor de învãtãmânt sã pãstreze în scolile pe care le coordonează dascãlii care au împlinit vârsta legalã de pensionare, dar care au în continuare rezultate foarte bune cu elevii. Anul acesta, la nivel national au fost validate peste 2000 de cereri privind mentinerea în activitate…