Mădălin Bunoiu nu candidează în Gorj

  Prorectorul Universității de Vest din Timișoara, gorjeanul Mădălin Bunoiu, a infirmat oficial intenția de a candida pentru un mandat de senator din partea PNL Gorj. Candidatura sa ar fi crescut scorul liberalilor dar ar fi redus serios șansele altor candidați, mai mult sau mai puțin cunoscuți, poate de aici unele articole apărute pe această…

Se schimbă admiterea în liceu din anul viitor

Noua Metodologie de organizare a admiterii în învăţământul liceal care a fost aprobată recent prevede ca, în calculul mediei de admitere, ponderea mediei claselor V – VIII să re-prezinte 20%, şi nu 25% cum a fost până anul acesta. Restul de 80% fiind reprezentat de media între cele două probe scrise de examen, la Limba…

Concursurile pentru directorii de grădinițe, școli și licee din 12 octombrie 2016

Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, şi Secretarul de stat Monica Cristina Anisie au susţinut joi, 1 septembrie, o conferinţă de presă pe tema pregătirilor derulate de Ministerul Educaţiei, în perspectiva începerii anului şcolar 2016-2017. Pe 12 octombrie 2016 va avea loc și proba scrisă a concursului pentru directorii de școli, celelalte probe întinzându-se…