Sancțiuni pentru elevi și profesori în context pandemic

Elevilor care își dau masca jos în clasă sau în școală, încălcând regulile, li se poate scădea nota la purtare, a declarat Ministrul Educației la conferința de presă de vineri, 2 octombrie. Monica Anisie a explicat că în noul regulament de funcționare a școlilor sunt prevăzute reguli și pentru această perioadă. Ministrul a precizat că…

Fără comisii metodice în școli

Comisiile metodice din școli nu mai există în Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar (ROFUIP) începând din acest an școlar, potrivit unei note trimise de Ministerul Educației tuturor școlilor din țară. Eliminarea acestor comisii a fost făcută pentru debirocratizare, se arată în adresa oficială. Comisia metodică era o formă de organizare…

Gheorghe Nichifor continuă ca vicepreședinte al C.J. Gorj

Profesorul și istoricul Gheorghe Nichifor, vicepreședinte în exercițiu al Consiliului Județean Gorj, va continua în această funcție și în mandatul 2020-2024. Practic avem în această renominalizare o recunoaștere a muncii depuse de ilustrul dascăl pe altarul culturii gorjene pe care o slujește de aproape patru decenii. Cosmin Popescu a câștigat un nou mandat de președinte…

Ziua Internațională a Educației, liberă în România

Elevii din învățământul preuniversitar, precum și copiii de grădiniță vor avea liber de la școală luni, 5 octombrie 2020.. Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură cu Ministerul Educației prevede data de 5 octombrie, când este Ziua internațională a educației, drept zi nelucrătoare pentru tot personalul din învățământul preuniversitar. Ordinul de ministru care…

Liceele fără absolvenți au liber să înființeze clase a IX-a

Liceele cu promovabilitate 0% la sesiunea iunie-iulie a Bacalaureatului vor putea înființa, din nou, clase de a IX-a, cu condiția să fi avut cel puțin un absolvent care a promovat examenul în una dintre celelalte sesiuni organizate anul acesta. Potrivit Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de preșcolari…