”Școala bunicilor” – PROMOȚIA 2015!


 

 

B2 B  154 de seniori și 96 de voluntari, timp de trei ani, pe parcursul lunilor de vară, au învățat comunicarea în limba engleză,  în Centrul Europe Direct Gorj

 

Cursul de limbă engleză pentru seniori, desfășurat în perioada iulie – august 2015, la Biblioteca Județeană ”Christian Tell”, Gorj, a ajuns la final.După cum este normal, conform principiului – după faptă și răsplată – joi, 27 august, ora 9.30, a.c., in sala de lectură ”Mihai Eminescu”, va avea loc recunoașterea strădaniei celor 19 studenți și acordarea diplome de participare. Inițiată și organizată de Centrul Europe Direct Gorj, această ”Școală a bunicilor” și-a dovedit utilitatea atât educațională cât și socială, pe de-o parte pentru persoanele mai  în vârstă, dornice de-a învăța limbă engleză, iar pe de altă parte pentru tinerii voluntari, elevi ai liceelor din Târgu – Jiu, care și-au luat rolul în serios devenind profesori, pentru un timp, exersând astfel, poate, viitoarea profesie.

Pentru sesiunile următoare, cursanții au inceput să se inscrie, lista este deschisă!

 

Viorel Surdoiu,

Redactor, PR, Biblioteca Județeană ”Christian Tell”, Gorj

 

 

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.