Guvernul trebuie să găsească soluții de majorare suplimentară, față de cea prevăzută de lege, a salariilor în învățământ, cu cel puțin 15% înainte de data de 1 ianuarie 2016, susține Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), într-un comunicat remis AGERPRES. Salariile cadrelor didactice riscă să fie prinse de mărirea salariului minim după cum susțin sindicaliștii din cea mai importantă federație sindicală din țară.FSLI are 176.000 de membri și reprezintă 62% din salariații sistemului de învățământ preuniversitar.
Potrivit FSLI, salariul unui profesor debutant ar fi de 1.367 de lei brut, cu puțin peste salariul minim brut pe economie.”Conform deciziei Guvernului României, începând cu data de 1 ianuarie 2016, salariul minim pe economie va fi de 1.200 de lei. În aceste condiții, este imperios necesar ca Executivul să găsească soluții de majorare suplimentară, fată de cea prevăzută de lege, a salariilor în învățământ cu cel puțin 15%, înainte de această dată, astfel încât un cadru didactic să nu aibă aceeași salarizare cu cea a unui muncitor necalificat.Astfel, un învățător debutant ar ajunge ca salariu la 1.345 de lei brut, iar un profesor debutant la 1.367 de lei brut, cu puțin peste salariul minim brut pe economie”, se mai spune în comunicat.