Părinții și profesorii doresc redeschiderea școlilor, elevii…

Trei sferturi dintre profesori şi părinţi şi peste jumătate dintre copii consideră necesară redeschiderea şcolilor, potrivit unui sondaj derulat de organizaţia ”Salvaţi Copiii”. Cei mai mulţi dintre părinţi (78,4%) şi profesori (73,1%) consideră că elevii trebuie să revină cât mai curând în băncile şcolii, unde e nevoie de o regândire a programei şcolare (80,9%) şi…

Elevii ar putea veni la școală și sâmbăta

Toate școlile vor face ore remediale cu elevii în semestrul II, față în față, după orele de la clasă, iar elevii și profesorii ar putea fi chemați la școală și sâmbăta, a anunțat ministrul Educației. Sorin Câmpeanu a declarat că toți profesorii vor fi plătiți suplimentar pentru orele remediale și că a identificat deja ca…

COLEGIUL TEHNIC NR. 2 TG-JIU lansează în parteneriat un nou proiect ERASMUS+ – „ Oportunitati de dezvoltare personală și profesională europenă prin stagii de practică internațională”

Programul Uniunii Europene pentru Educație, Formare profesională, Tineret și Sport, numit ”Erasmus+”, care este o continuare a programelor europene ”Învățare pe tot parcursul vieții ” și ”Tineret în acțiune”, a fost lansat în anul 2014 pentru perioada 2014‐2020 și urmărește implementarea politicilor europene în domeniul educației, formării profesionale, tineretului și sportului.   Colegiul Tehnic Nr. 2 Tg-Jiu a fost atent…

Elevii vor reveni în școli când permite pandemia

Sorin Cîmpeanu, noul ministru al Educației, a declarat că momentul deschiderii şcolilor va fi stabilit împreună cu Ministerul Sănătăţii, în funcţie de evoluţiile epidemiologice. Potrivit ministrului, se va lua în considerare şi modul în care au procedat alte state, adică grădinițele și școlile primare vor avea prioritate. “Momentul deschiderii şcolilor va fi stabilit împreună cu…

2021 vine cu declanșarea acțiunilor de protest în educație

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, care apără interesele a peste 165.000 de salariați din învățământ, inclusiv peste 3500 de salariați în Gorj, protestează față de politica de austeritate pe care noul Guvern al României se pregătește să o pună în aplicare. În condițiile în care se anunță creșteri substanțiale de prețuri după data de 1…