Anunțate ca foarte probabile, mai ales după rezultatele foarte slabe de la simulările din ianuarie și martie, simulările din luna mai din Gorj au fost anulate ca urmare a lipsei de timp. Așa cum anunță inspectorul școlar general Ion Ișfan, în fiecare școală s-au luat măsurile cuvenite pentru a corecta rezultatele pentru examenele din vară.
Se pare că, de această dată, apropierea examenelor naționale i-a scăpat pe elevii gorjeni de stresul unei noi sesiuni de evaluări. Deși rezultatele simulărilor susținute în urmă cu câteva săptămâni de către elevii care anul acesta vor absolvi clasa a VIII-a, respectiv clasa a XII-a, au fost destul de slabe, aceștia au fost scutiți de susținerea altor examinări până la cele pe care le vor susține în această vară.