Băsescu dă iar de pământ cu învăţământul românesc


Președintele României, Traian Băsescu, a declarat, în a doua întâlnire cu susținătorii din mediul virtual, că sistemul de educație din România este ineficient, pe toate treptele, de la școala primară până la universități inclusiv. Deşi unele din critici sunt întemeiate, este surprinzător cum timp de nouă ani, de când conduce România, nu a făcut nimic pentru îmbunătăţirea acestei perspective. Traian Băsescu ne-a pricopsit cu miniştri gen Miclea şi Funeriu, adevărate „calamităţi” pentru sistemul de educaţie.

               „Sistemul de educație românesc a fost etichetat ca fiind nerelevant-spune Preşedintele- ineficient și mult demodat raportat la timpurile de astăzi. Educația este răspunsul tuturor întrebărilor. Deși ați fi mulțumit pe educația până la intrarea în universitate, eu aș pune o etichetă pe tot sistemul de învățământ, el este egal ineficient pe toate treptele. Aici sunt două chei. Una este aplicarea, cu severitate, a noii legi a educației, care vine și adaptează ciclurile școlare la o abordare modernă. Al doilea lucru, dacă ați observat în noua lege, se introduce ucenicia, din nou. Și școlile profesionale. Eu tocmai fusesem criticat, că spuneam că nu avem tinichigii, mecanici, scoteam numai oameni cu diplome dar care nu știau să facă nimic. Și clasificarea universităților. Un element foarte important legat de calitatea unei instituții de învățământ superior”.

Cât despre universităţi, Dumnezeu cu mila!

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.