Un Bacalaureat umbrit de un gest necugetat


Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a declarat luni că proba scrisă la limba şi literatura română din cadrul examenului de bacalaureat s-a desfăşurat în condiţii de securitate maximă şi a precizat că această probă nu va fi reluată.

 

Potrivit AGERPRESS, ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a declarat: „Sunt două subiecte care au apărut pe agenda publică. Primul subiect: undeva în jurul prânzului s-a vorbit despre faptul că subiectele ar fi apărut pe internet înaintea orei 9,00, ceea ce din fericire este greşit, este fals, nu se confirmă. Probabil că cineva a vrut să manipuleze într-un fel discuţia publică de astăzi, pentru că pe un site apărea un comentariu pe marginea subiectelor – deci nu subiectele – şi ora la care ar fi fost postat acesta pe site ar fi fost 8,34. Noi ne-am adresat imediat STS şi SRI şi din verificările făcute în foarte puţin timp ne-am convins că de fapt ora serverului respectiv a fost schimbată şi în momentul în care s-a postat acel comentariu a fost 9,34, şi nu 8,34. Se fac în continuare cercetări şi în momentul în care vom avea mai multe informaţii vom reveni. Prin urmare, astăzi, proba de limba română s-a desfăşurat în condiţii de securitate maximă. Orice încercare de a duce discuţia într-o altă zonă, am auzit inclusiv un comentariu că ar trebui anulată proba de astăzi, nu este vorba de aşa ceva, nu ne putem juca cu efortul depus de sute de mii de elevi şi profesori”, a afirmat ministrul Educaţiei.

Referindu-se la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, ministrul a spus că examenul nu a fost afectat iar Procuratura nu a ridicat lucrările celor 258 de elevi care au susţinut proba scrisă la limba română luni. „Al doilea subiect, care din păcate s-a confirmat: este vorba de situaţia de la Liceul Dimitrie Bolintineanu, unde Poliţia şi Procuratura au descins în ultima fază a desfăşurării examenului. Examenul nu a fost afectat, toţi elevii care au fost implicaţi astăzi în examen de la Liceul Bolintineanu, respectiv 258, au finalizat proba de limba română, însă din cercetările făcute până acum sunt unele indicii destul de serioase cum că examenul s-ar fi fraudat sau era pe punctul de a se frauda. Din acest moment organele de specialitate îşi fac datoria. MEN a luat imediat toate măsurile care se impuneau, respectiv toată comisia în integralitatea sa a fost eliberată şi înlocuită cu o altă comisie iar persoanele implicate în această situaţie care deţin funcţii de conducere au fost eliberate din funcţie – vorbim de director, directorul adjunct de la Liceul Bolintineanu şi vicepreşedintele comisiei de examen, care la rândul său era director într-o altă şcoală din Bucureşti, a fost eliberat din funcţie”, a spus ministrul.

Pricopie a precizat că miercuri cei 258 de elevi ai liceului vor susţine proba a doua a examenului de bacalaureat, aşa cum era planificată şi a menţionat că MEN nu are niciun semn din partea Procuraturii că această probă de luni la limba şi literatura română ar trebui să se susţină din nou.

„Nu avem din partea Procuraturii niciun semn că această probă ar mai trebui să se ţină sau că proba de astăzi ar fi fost viciată, prin urmare, noi mergem mai departe. Inclusiv lucrările nu au fost ridicate de către Procuratură, ele se află la centrul de corectură şi sperăm să nu avem surprize”, a afirmat ministrul.

El a amintit că duminică a avut o ultimă şedinţă prin sistem de videoconferinţă cu inspectorii generali şi cu toţi cei implicaţi în examenul de bacalaureat, în care a susţinut că toleranţa va fi zero faţă de actele de fraudă sau corupţie la examen. „Am precizat foarte clar că toleranţa la actele de fraudă, de corupţie, trebuie să fie zero. Se pare că unul din cele 584 de centre nu a înţeles acest mesaj. Eu am precizat foarte clar ieri că aş dori să avem un examen de bacalaureat fără Procuratură, mesajul nu a fost recepţionat corespunzător şi evident că astăzi s-a făcut ceea ce trebuia să se facă în condiţiile de corupţie”, a mai spus ministrul Educaţiei Naţionale.

Cinci profesori şi 32 de supraveghetori au fost audiaţi luni la Poliţia Capitalei privind suspiciunile de fraudare a bacalaureatului la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din Bucureşti, au declarat surse judiciare, potrivit cărora există probe solide în acest caz, filmări video şi audio. Sursele judiciare au precizat că poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din Poliţia Capitalei lucrau de o lună la acest caz. La percheziţiile efectuate luni dimineaţă la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” au fost găsite asupra unor profesori sume de bani şi cadouri, au adăugat sursele citate.

Sursa EDUMANAGER

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.