IRES-ul a venit în aceste zile cu un sondaj şocant, din păcate prea departe de adevăr ca să fie luat măcar în seamă. Este oferit publicului larg pentru a justifica uriaşa desfăşurare de forţe în monitorizarea acestuia. Din nefericire, pe majoritatea românilor nici nu-i interesează astfel de subiecte, de aici şi predispoziţia pentru fraudă în anumite medii.
Aproximativ 82% dintre români consideră ca ar fi mai bine ca examenul de Bacalaureat să fie promovat de mai puţini elevi, dar mai bine pregătiţi, decât mai multi şi mai slab pregătiti, în timp ce 14% ar prefera ca promovabilitatea să fie mai mare, chiar dacă e in detrimentul calităţii, potrivit unui sondaj realizat de Institutul Roman pentru Evaluare si Strategie (IRES) citat de Agerpres. Aceste cifre ar putea fi valabile doar într-un mediu academic.
Potrivit studiului „Perceptii privind examenul de Bacalaureat 2013″, dat publicitatii sambata, marea majoritate a romanilor – 92% – spun ca, in calitate de parinti, n-ar plati o suma de bani pentru a se asigura ca examenul este promovat de copii, in timp ce 8% sunt dispusi sa dea mita.
Intrebati ce parere au despre faptul ca subiectele au fost diferentiate anul acesta la proba de limba română la Bacalaureat în functie de profilul liceelor si de orele alocate disciplinei, 48% dintre respondenţi au spus că au o părere bună, 17% – foarte bună, în timp ce 20% au o părere proastă şi 11% – foarte proasta.
Un sfert dintre români – 25% – consideră că profesorii sunt vinovaţi că în fiecare an se discută despre fraude la examenul de Bacalaureat, în timp ce 13% cred că vina aparţine părinţilor, 10% acuză sistemul educaţional, 10% – elevii, 8% – Ministerul Invatamantului, 6% – Guvernul si 6% – jurnalistii.
Un sfert dintre participanţii la studiu cred ca nici parintii care au dat mita pentru promovarea examenului de catre copiii lor, dar nici elevii in cauza nu ar trebui pedepsiti pentru aceste fapte, insa 86% dintre respondenti cred ca profesorii care au luat mita ar trebui pedepsiţi.
Aproape un sfert dintre cei chestionati – 24% – sunt de parere ca elevii care au promovat examenul in schimbul unor sume de bani vor reusi in viata.
In opinia a peste jumatate dintre respondenti – 56% -, subiectele din 2013 de la Bacalaureat au fost mai usoare decat in urma cu un an, dar peste o treime dintre cei chestionati – 37% – apreciaza ca imbunatatirea promovabilitatii fata de anul trecut se explica prin faptul ca elevii au fost mai bine pregatiti.
‘Elementele de fraudă sunt receptate în mai mare măsură decât în alţi ani, dar perceptia asupra starii invatamantului romanesc este in continua apreciere. Pedepsirea fraudei este tratata diferit de catre opinia publica: suntem mai permisivi atunci cand vorbim despre parinti sau copiii lor decat daca ne referim la profesorii care au luat mita’, concluzioneaza IRES.
Mediatizarea cazului de la Liceul ”Dimitrie Bolintineanu” din Bucuresti si dimensiunea penala a examenului de aici – care au generat o notoritate de 94% – sunt posibile cauze ale faptului ca 31% dintre persoanele intervievate sunt de parere ca in acest an au existat fraude la examen, in timp ce in 2012 perceptia fraudelor atingea o cota de doar 14%, iar in 2011 de 22%, explica realizatorii sondajului.
Totodata, numarul celor care cred ca rezultatele obtinute de elevi reflecta nivelul real al cunostintelor acumulate este in scadere. Astfel, 60% dintre respondentii sondajului din acest an impartasesc aceasta parere, in timp ce in 2012 o pondere de 78% credeau ca rezultatele obtinute de elevi reflecta nivelul real al cunostintelor.
Sondajul a fost realizat in zilele de 9 – 10 iunie, pe un esantion de 1.148 de persoane de 18 ani şi peste şi are o marjă de eroare de plus/minus 3%. Dacă un asemenea sondaj ar fi real în România de astăzi ar însemna că ne-am vindecat ca societate. Din nefericire, e doar o părere că românii ar putea să gândească şi astfel!