După cum se ştie, recenta admitere în liceu organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale s-a făcut pe clase de 29 de elevi şi nu de 28 cum spune Metodologia în vigoare. Reprezentanţii USLI Gorj spun că în judeţul nostru s-au pierdut circa 10 clase de liceu, aproximativ 15-20 de norme.ceu din Gorj.
Decizia MEN de a mări efectivele la clasa a IX-a de la 28 la 29 de elevi stârneşte panică printre profesorii de liceu din Gorj. Mai exact, 15-20 dintre aceştia ar putea să rămână fără posturi pentru că vor fi ore mai puţine.
Constantin Huică, liderul USLI Gorj, spune că: „Ne îngrijorează situaţia, mai ales că avem o generaţie mai puţin numeroasă ca în anii precedenţi. Chiar dacă pericolul nu este atât de mare ca să ajungem la concedieri, mă refer aici la plata cu ora, sunt colegi care vor avea probleme să îşi completeze normele. Rămâne să vedem ce se va întâmpla în toamnă.”
Cornel Şomâcu, preşedintele Asociaţiei „Şcoala Gorjeană”, spune că dispariţia unei clase înseamnă circa 1,5 norme la nivelul unei şcoli, adică circa 15 norme la nivelul Gorjului doar prin această măsură. „Părerea mea-spune Cornel Şomâcu-este că ISJ Gorj va reuşi să gestioneze această situaţie dar în anii următori vor fi probleme, mai ales la nivelul liceelor tehnologice. Cred că devine de mare actualitate comasarea unor licee care oricum nu reuşesc să atragă elevii”.