Începând de luni, 19 august 2013, debutează cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului în judeţul Gorj. Peste 2200 de candidaţi sunt aşteptaţi în cele şase centre de examen şi două de evaluare de la nivelul judeţului Gorj. Inspectorul şcolar general Ion Işfan spune că în judeţul Gorj toţi cei implicaţi în acest examen vor respecta legea.
Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a susţinut, vineri, 16 august, o videoconferinţă cu toate inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti.
Printre temele abordate de ministrul Remus Pricopie s-au numărat organizarea şi desfăşurarea celei de-a doua sesiuni a examenelor de Bacalaureat 2013 şi pregătirile pentru începerea noului an şcolar.
Ministrul a atras, din nou, atenţia tuturor persoanelor implicate în examenul de Bacalaureat să respecte atât metodologia, cât şi litera legii. Sesiunea august – septembrie a Bacalaureatului debutează luni, 19 august, ora 09.00, cu proba de evaluare a competenţelor de comunicare în limba română.
În ceea ce priveşte situaţia unităţilor de învăţământ, ministrul Remus Pricopie a solicitat inspectorilor generali să se implice în rezolvarea fiecărei probleme în parte, pentru ca elevii şi profesorii să-şi poată desfăşura activitatea în condiţii normale. Ministrul le-a transmis inspectorilor şcolari să colaboreze cu autorităţile locale. Anul şcolar debutează la 1 septembrie, iar cursurile şcolare încep pe data de 16 septembrie.