Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a anunţat că în anul şcolar 2013-2014 activitatea din şcoli va fi mai atent monitorizată prin inspecţii la clasă. Ideea MEN, fără acoperire decât parţială în legea în vigoare, este de a da cât mai multe atribuţii inspectoratelor şcolare şi a pune cruce descentralizării, după cum anunţă sindicatele.
Aşa cum a declarat inclusiv inspectorul şcolar al judeţului Gorj, Ion Işfan, la întâlnirile cu directorii de şcoli, în anul şcolar 2013-2014 va avea prioritate inspecţia la clasă efectuată la nivelul şcolilor de directori şi şefi de comisii metodice.
Remus Pricopie: „Inspecţia la clasă va fi o prioritate a anului şcolar 2013-2014. Testarea elevilor, fără note, fără a pune presiune pe ei, este necesară pentru a îndrepta, din timp, parcursul educaţional al acestora”. În cadrul unei întâlniri cu directorii de şcoli din judeţul Ilfov, ministrul le-a cerut acestora să pună accent pe inspecţia la clasă şi să monitorizeze procesul de predare-învăţare.
Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, s-a întâlnit, marţi, 10 septembrie, cu directorii de unităţi şcolare din judeţul Ilfov. Ministrul le-a cerut directorilor că, în anul şcolar 2013-2014, să pună accent pe inspecţia la clasă şi să monitorizeze procesul de predare-învăţare. Pricopie a declarat ca a luat aceasta decizie având în vedere că rezultatele comparative între mediile din gimnaziu şi mediile la Evaluarea Naţională pentru clasa a VIII-a au arătat, în multe cazuri, „diferenţe mult prea mari de notare a elevilor, de la 1,5 pana la 7 puncte”, se arată într-un comunicat publicat de HotNews.ro.
Ministrul Remus Pricopie a subliniat importanţa introducerii evaluării naţionale la clasele a II-a, a IV-a si a VI-a, ca parte a măsurilor de monitorizare şi îndrumare a elevilor şi profesorilor.
„Degeaba am făcut reforme la nivelul sistemului, dacă ele nu se regăsesc, zi de zi, în clasă, la nivelul comunitaţii şcolare. Inspecţia la clasă va fi o prioritate a anului şcolar 2013-2014. Testarea elevilor, fără note, fără a pune presiune pe ei, este necesară pentru a îndrepta, din timp, parcursul educaţional al acestora. Este anormal ca, la finalul clasei a VIII-a, 34.000 de elevi să nu fie capabili să obţină media 5 la Evaluarea Naţională”, a declarat Remus Pricopie.
Ministerul Educaţiei precizează ca „întalnirea cu directorii de unităţi de învăţământ din judeţul Ilfov este una dintre cele 20 de vizite similare în teritoriu efectuate de ministrul Remus Pricopie în cele nouă luni de mandat”.