Un avantaj pentru români, valoarea resursei umane


IMG_7866

Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, a declarat, la sfârșitul acestei săptămâni, că marele avantaj al forţei de muncă româneşti nu constă în costurile ei reduse, ci în valoarea resursei umane.

 Mihnea Costoiu a declarat că”Marele avantaj al forţei de muncă româneşti nu este acela al costului, ci al valorii extraordinare, al calităţii extraordinare şi incontestabile a resursei umane formate în România. Sunt extrem de cunoscute, celebre deja, reuşitele extraordinare ale specialiştilor de origine română în domeniul tehnologiei informaţiei şi al medicinei, ca să menţionez doar două dintre domenii şi recunoaşterea acestor specialişti peste tot în lume este o dovadă a faptului că, într-adevăr, calitatea resursei umane formate în România este de cel mai înalt nivel”.

Mihnea Costoiu crede, însă, că, deşi românii au reuşit să se adapteze bine pe piaţa muncii din alte state, acum, în special tinerii, sunt din din ce în ce mai tentaţi să plece din România.

Totodată, ministrul Mihnea Costoiu a explicat că instituţia pe care o conduce încearcă să-i ajute pe românii aflaţi în afara graniţelor prin iniţiative precum programul de burse destinate tinerilor români din diaspora.

„Suntem în situaţia în care un număr important de burse pe care statul român le oferă tinerilor români de pretutindeni, nu sunt folosite aşa cum trebuie sau nu sunt toate acoperite cu tineri. Este extrem de important să dezvoltăm această relaţie pentru a putea oferi tinerilor noştri de peste tot (…) , să le dăm şansa să studieze în România la universităţi de prim rang, susţinuţi de statul român, prin ministerul Educaţiei”, a explicat Mihnea Costoiu.

Pe de altă parte, el a arătat că România a devenit una dintre cele mai importante state în ceea ce priveşte cercetarea în domeniul fizicii şi poate oferi un număr de locuri de muncă „extrem de mare şi de tentant”.

Mihnea Costoiu- „Suntem în situaţia în care un număr extrem de mare şi de tentant de locuri de muncă în cercetare este ofertat de România în această perioadă şi am fi extrem de bucuroşi dacă aceste locuri ar fi ocupate de români”.(AGERPRES)

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.