Prezent la emisiunea VIAŢA GORJULUI de pe N-SAT TV, Ion Elena-directorul CJRAE Gorj a anunţat că la nivelul judeţului Gorj au fost stabilite 15 centre de evaluare psihosomatică a copiilor ai căror părinţi solicită înscrierea acestora în învăţământul primar. Evaluarea nivelului de dezvoltare psihosomatică a copiilor se va face în perioada 18 februarie – 12 martie, în baza unei programări, iar rezultatul evaluării va fi comunicat în scris părinţilor.
Conform metodologiei stabilite de Ministerul Educaţiei Naţionale, vor fi evaluaţi doar preşcolarii care se încadrează în următoarele categorii de vârstă: copiii care împlinesc 6 ani între 1 septembrie şi 31 decembrie 2014; copiii care împlinesc 6 ani după 31 decembrie 2014 şi pentru care părinţii solicită înscrierea în clasa pregătitoare (copiii din cele două categorii de vârstă vor putea fi înscrişi în clasa pregătitoare dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a acesteia; în caz contrar, ei vor fi înscrişi la grădiniţă, în grupa mare); copiii care împlinesc 7 ani până la data de 31 august 2014 şi nu au parcurs clasa pregătitoare, dar pentru care se solicită înscrierea în clasa I. În funcţie de rezultatul evaluării, aceştia din urmă vor fi înscrişi în clasa I sau în clasa pregătitoare. Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Gorj şi Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj au stabilit ca la nivelul judeţului să existe 15 centre de evaluare a dezvoltării psihosomatice a copiilor pentru care părinţii solicită înscrierea în învăţământul primar. Astfel, potrivit informaţiilor postate pe site-urile celor două instituţii, cinci dintre centre sunt deschise în Târgu-Jiu: Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Gorj (Bârseşti, Str. Tismana, Nr. 1 A), Cabinet C.J.A.P. Gorj (Sediul I.Ş.J. Gorj, et. II, Str. Victoriei Nr. 132-134), Grădiniţa Cu Program Prelungit „Constantin Brâncuşi”, Grădiniţa Cu Program Prelungit Nr. 8 şi Şcoala Gimnazială „Constantin Săvoiu”. Celelalte zece centre de evaluare psihosomatică a preşcolarilor sunt: Şcoala Gimnazială “George Uscătescu” Târgu-Cărbuneşti, Liceul Tehnologic Stoina, Liceul Tehnologic Ţicleni, Liceul Teoretic Novaci, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Bumbeşti-Jiu, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Rovinari, Liceul Tehnologic Turceni, Colegiul Tehnic Mătăsari, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Motru şi Liceul Tehnologic Tismana.