În amintirea lui George Manoniu

Maestrul George Manoniu a trecut în lumea umbrelor în urmă cu doi ani, amintirea sa a rămas vie în memoria celor care l-au cunoscut. Unul din discipolii săi, publicistul şi documentaristul Dorin Brozbă a reuşit să îi omagieze amintirea într-o acţiune găzduită de Muzeul Judeţean şi unde şi-au dat concursul membrii ai familiei, prieteni, ziarişti…

Un liceean bate la porţile poeziei

Joi, 25 septembrie 2014, Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu” din Târgu-Jiu, în parteneriat cu Fundația și Cenaclul „Columna”, Asociația Culturală „Semn”, Revistele Portal „Măiastra” și „Studium”, Asociația Școala Gorjeană și Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, a găzduit lansarea de carte a tânărului poet Andrei Vîlceanu, „Tăceri clandestine”. Elev în clasa a X-a la Colegiul Național…

Luminiţa Popescu va fi noul rector al Universităţii „Constantin Brâncuşi”

Luminiţa Popescu, decanul Facultăţii de Inginerie din cadrul Universităţii «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu, a fost propusă în funcţia de rector al instituţiei de învăţământ superior.Aceasta va înlocui în funcţie pe rectorul Moise Bojincă cel care a demisionat recent.Propunerea a fost făcută în cadrul şedinţei Senatului Universităţii «Constantin Brâncuşi». Luminiţa Popescu este decanul Facultăţii de Inginerie…