Ca și anul trecut, deschiderea anului școlar la Palatul Copiilor Târgu-Jiu s-a desfăşurat în amfiteatrul din centrul municipiului Târgu-Jiu şi a atras sute de spectatori. Rând pe rând, elevii Palatul Copiilor au urcat pe scenă şi au demonstrat, încă o dată, că merită cu prisosinţă numeroasele premii obţinute la concursurile naţionale şi internaţionale. De la dansuri moderne sau dansuri aerobice, la recitaluri de muzică uşoară, muzică populară sau muzică folk, momentele artistice au curs unul după altul, acompaniate de aplauzele spectatorilor. Și anul şcolar 2014 – 2015 a fost unul foarte bun pentru Palatul Copiilor, elevii acestei instituţii au obţinut premii importante la foarte multe concursuri. Conducerea Palatului Copiilor speră ca şi în acest nou an şcolar, rezultatele obţinute de elevi să fie cel puţin la fel de bune ca în anii precedenți.
