Elevii revin în școli în 8 februarie 2021

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat redeschiderea şcolilor începând de luni, 8 februarie, în trei scenarii, în funcţie de incidenţa cazurilor de COVID-19 din fiecare localitate. „Nu am scăpat de pandemie, este nevoie să respectăm măsurile care sunt în vigoare. Dar putem să constatăm că în ultimele săptămâni incidenţa bolii s-a redus un pic. Avem ceva…

Laptopuri prin Proiectul ROSE pentru liceenii gorjeni

Un număr de 1760 de laptopuri, destinate elevilor care nu dispun de echipamente electronice proprii, ar urma să ajungă, săptămâna aceasta, în județul Gorj. Laptopurile au fost achiziționate de Ministerul Educației, prin Proiectul ROSE (Romania Second Education Project). Potrivit anunțului făcut de inspectorul școlar Dana Constantinescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj, cele 1760 de…

5 ore de recuperare pe săptămână pentru elevii rămași în urmă

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a declarat că accesul la cursurile pentru recuperarea materiei neefectuate va fi larg, iar fiecare unitate de învăţâmânt va stabili necesarul acestor ore, încadrându-se în criteriile care vor fi stabilite, media săptămânală fiind de 5 ore. Cîmpeanu şi-a exprimat convingerea că, săptămâna viitoare, Guvernul va adopta ordonanţa de urgenţă privind acţiunile…

Elevii și părinții vor revenirea la școală

Aproximativ 75% dintre părinții de copii de grădiniță și elevi din România ar dori ca școala să înceapă cât mai repede, 2 din 10 ar dori ca acest lucru să se întâmple după ce rata de infectare scade sub 3 la mie, iar 6% consideră că școala sau grădinița, în format fizic, să înceapă după…

Deschiderea școlilor nu este condiționată de vaccinarea blocată a profesorilor

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că deschiderea şcolilor pe data de 8 februarie 2021 nu este condiţionată de vaccinarea anti-COVID a cadrelor didactice, ci de evoluţia epidemiologică. Între 23 ianuarie-8 februarie 2021 vaccinarea cadrelor didactice este blocată. „Încă din data de 14 ianuarie a fost anunţat public faptul că vaccinarea este un element important, care,…

Se reduc efectivele la clasele de liceu și școală profesională

În anul școlar 2021 – 2022, numărul elevilor din fiecare clasă de-a IX-a va fi redus. Diminuarea numărului de elevi în clasele de început de ciclu liceal este prevăzută într-un ordin semnat de ministrul Educației, Sorin Mihai Câmpeanu, și publicat, vineri, în Monitorul Oficial. Inspectoratele școlare au acum termen până pe 1 februarie 2021 pentru…

Din cauza pandemiei, decalaje în calendarul mobilității cadrelor didactice

Modificarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat a dus la o decalare a activităților specifice mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar (privind constituirea, încadrarea şi vacantarea posturilor didactice/catedrelor din unităţile de învăţământ preuniversitar). Potrivit Ordinului 3165/2021 pentru modificarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar…

Universitatea ”Constantin Brâncuși” marchează Bicentenarul Tudor Vladimirescu

În organizarea Institutului de Politici Publice, Administrație și Științele Educației din Universitatea ”Constantin Brâncuși”, joi, 21 ianuarie 2021, se desfășoară conferința online intitulată REVOLUȚIA CONDUSĂ DE TUDOR VLADIMIRESCU, ÎNCEPUTUL ISTORIEI MODERNE A ROMÂNIEI. Programul și participanții: Prof. drd. Cornel Șomîcu – vicepreședinte Societatea de Științe Istorice, filiala Gorj – moderator manifestare; Tema: „Principalele momente ale…

Prioritate la vaccinare pentru cadrele didactice

Ministerul Educaţiei Naționale  a transmis către inspectoratele şcolare o notă în care solicită înscrierea cu prioritate a angajaţilor din învăţământul preşcolar şi a celor din unităţilor de învăţământ preuniversitar, care urmează să funcţioneze cu prezenţă fizică începând cu data de 8 februarie 2021. ”Având în vedere faptul că începând cu data de 17 decembrie 2020…