Bursă minimă de 100 lei pe lună

Guvernul a aprobat în şedinţa de pe 4 decembrie 2020 Hotărârea de Guvern prin care se stabileşte la 100 de lei cuantumul minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social, ce pot fi acordate elevilor din învăţământul preuniversitar de stat cu frecvenţă, în anul şcolar 2020 – 2021. Potrivit unui…

Consiliul Național al Elevilor cere interzicerea colectării fondului clasei și școlii

Consiliul National al Elevilor a anuntat vineri, 27 noiembrie, ca, la intiativa sa, a fost depusa recent o propunere legislativa pentru modificarea si completarea Legii educatiei nationale 1/2011 care vizeaza interzicerea colectarii fondului clasei si al scolii. ”La initiativa Consiliului National al Elevilor, a fost depusa o initiativa legislativa care interzice in mod explicit colectarea…

Clădirea Facultății de Drept UCB trece la MEC

Ministerul Educației și Cercetării a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre care ulterior va fi supus aprobării într-o ședință de Guvern și care presupune trecerea imobilului în care funcționează Facultatea de Științele Educației, Drept și Științe Administrative din UCB în patrimoniul și administrarea MEC. Este vorba de o clădire de patrimoniu care era…

Au venit primele tablete MEC în Gorj

În acest week-end, MEC a trimis în Gorj primele tablete pentru elevii care nu au mijloace pentru învățământul online. Gorjul este printre ultimele județe unde ajung aceste tablete. ”Astăzi, duminică, 29.11.2020, Ministerul Educației și Cercetării a trimis Inspectoratului Școlar Județean Gorj, prima tranșă de 1680 de tablete destinate elevilor care nu au acces la procesul…

Proiecte cu finanțare europeană la CTHC Tg-Jiu

Colegiul Tehnic “Henri Coandă” Târgu-Jiu, a sărbătorit zilele Erasmus Days, însă, dat fiind contextul actual cauzat de restricții, activitățile au fost  organizate online. Au fost popularizate activitățile celor două proiecte finanțate cu susținere din partea UE prin Programul Erasmus+ în care colegiul este partener, proiecte aflate în primul an de  implementare.  Proiectul “WE WANT TO BREATHE…

Metodologia nouă de recunoaștere și echivalare a creditelor profesionale transferabile pentru cadrele didactice

Cadrele didactice au termen până pe 15 noiembrie 2020 pentru a solicita echivalarea în credite profesionale transferabile a programelor de formare continuă la care au participat. Aceasta este doar una dintre modificările pe care le aduce noua Metodologie de recunoaștere și echivalare a creditelor profesionale transferabile pentru cadrele didactice, aprobată prin Ordinul nr. 5.967 din…

Sesiuni online pentru profesori

Ministerul Educației și Cercetării a pus la dispoziția tuturor cadrelor didactice sesiuni online de îndrumare și consiliere. Prima sesiune de acest tip, cu tema “Repere metodologice pentru consolidarea achizițiilor învățării”, a fost susținută marți, începând cu ora 15:00, de către Gabriela Noveanu, secretar științific în cadrul Unității de Cercetare în Educație. Webinarul se va concentra…

Istoricul Ion Bulei a plecat la stele

Istoricul Ion Bulei a murit la 9 noiembrie 2020. Încă un profesor al meu, după Alexandru Barnea tot în acest an, a plecat spre o lume mai bună. Cercetător, profesor, ataşat cultural la Roma, autor de cărţi de istorie, de studii şi articole de specialitate, istoricul Ion Bulei s-a născut la 30 martie 1941, la…

Colegiul „Mihai Viteazul“ din Bumbești-Jiu premiat la competiția europeană „Școala antreprenorială a anului 2020

Colegiul „Mihai Viteazul“ din Bumbești-Jiu și Colegiul Economic „Nicolae Titulescu“ din Baia Mare sunt două dintre cele 39 de școli din Europa premiate pentru excelență în educația antreprenorială în cadrul evenimentului „Școala antreprenorială a anului 2020“, desfășurat pe 9 noiembrie La festivitatea de premiere, una deosebit de animată și găzduită în premieră online, au fost invitați profesori…

Fără teze în anul școlar 2020-2021

Mediile elevilor se vor calcula atât în semestrul I, cât și în semestrul al II-lea fără tezele școlare, a anunțat ministrul Educației. Monica Anisie a explicat care este formula de calcul a mediilor elevilor: “media semestrială urmând a se calcula prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor obținute prin evaluarea continuă, la cel mai apropiat număr…