322 de candidați pe 170 de locuri la gradația de merit în Gorj


322 de cadre didactice din judeţul Gorj concurează anul acesta pentru a obţine gradaţii de merit. Printre cei care şi-au depus dosarele se numără și inspectorii școlari generali Ion Işfan şi Marius Badea.

Joi a fost ultima zi în care cadrele didactice din judeţul Gorj interesate de obţinerea unei gradaţii de merit şi-au putut depune dosarele cu documentele justificative la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj. S-au înscris 322 de cadre didactice pe 170 de gradații aprobate pentru 2013.

Printre cei care concurează anul acesta pentru obţinerea gradaţiei de merit se numără şi Ion Işfan, inspectoratul şcolar general și Marius Badea, inspector școlar general adjunct.În cursul săptămânii viitoare, dosarele cadrelor didactice vor fi evaluate de inspectorii de specialitate. Dascălii vor afla însă dacă vor primi sau nu gradaţie de merit de abia la sfârşitul lunii mai, când, conform calendarului, tabelul nominal cu personalul didactic de predare şi cel de conducere din învăţământ nominalizat pentru acordarea gradaţiei de merit trebuie înaintat Ministerului Educaţiei Naţionale.

Numărul exact de gradații ce a fost stabilit anul acesta este de 170.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.