Elevii au marcat ZIUA EROILOR la monumentele din comuna Băleşti


IMG_1663

IMG_1614

IMG_1659

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Zeci de elevi de la Şcoala Gimnazială „Antonie Mogoş” Ceauru au participat la manifestările dedicate ZILEI EROILOR din comuna Băleşti. Festivităţile au fost organizate de Primăria şi Consiliul Local Băleşti şi Şcoala Gimnazială „Antonie Mogoş” Ceauru. La manifestări au participat primarul comunei, ing. aristică Paicu şi directorul şcolii, prof. Cornel Şomâcu.

Din cuvântul ţinut de primarul Aristică Paicu reţinem: „În fiecare an, la 40 de zile de la Sfintele Paşti, românii sărbătoresc Înălţarea Domnului. Prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor. În această zi de sărbătoare naţională a poporului român, la orele 12.00, în toate lăcaşele de cult se vor trage clopotele, iar în instituţiile publice şi unităţile de învăţământ se va păstra un moment de reculegere.
Este ziua eroilor din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român. Slujbe de pomenire vor fi oficiate sau deja s-au desfăşurat după Sfânta Liturghie şi la cimitirele, troiţele şi monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului.
Nicolae Iorga spunea: „neamul este etern pentru cultul eroilor. Eroii sunt cei dragi nouă. Nu există nici o casă, nici o familie din Romania, din păcate, care să nu fi avut eroi, oameni căzuţi pe câmpurile de luptă de-a lungul istoriei. Ei au luptat pentru apărarea pământului, pentru apărarea fiinţei naţionale, pentru apărarea religiei… Ei şi-au dat viaţa pentru ca noi să putem fi liberi. În al doilea rând, sunt cinstiţi pentru că sunt ai noştri”.
Să nu uităm faptul ca anumite persoane s-au sacrificat pentru ca noi să avem o viaţă mai bună. În ciuda faptului că în România nu avem un nivel de trai asemănător ţărilor europene, ROMÂNII au contribuit la descoperirea celor mai importante lucruri : STILOUL ( Petrache Poenaru ), CIBERNETICA ( Stefan Odobleja), INSULINA ( Nicolae Paulescu ) şi multe alte lucruri. Nu trebuie să ne fie ruşine că suntem ROMÂNI şi trebuie să apreciem faptul ca cineva a muncit ca nouă să ne fie bine.
Un gest frumos ar fi sa mergem in toate localităţile Gorjului şi să căutăm monumente ridicate in cinstea Eroilor Neamului, să aprindem o lumânare şi să punem floare in cinstea celor ce au murit pe FRONT pentru libertatea pe care noi o avem astăzi.
Comuna Băleşti are sute de eroi pe care îi preţuim în fiecare an prin aceste festivităţi şi prin faptul că nu uităm pe cei care s-au remarcat în trecut. Pilda lor creşte viitoarele generaţii!”

Andrei Popete-Pătraşcu

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.