În perioada 30.09 –04.10.2013, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, se va derula cea de-a opta ediţie a manifestării „Săptămâna prevenirii criminalităţii” şi vor fi desfăşurate activităţi structurate pe diferite domenii, fiecare zi având o anumită temă.
Scopul evenimentului, devenit deja tradiţional, prin modul de organizare şi desfăşurare a activităţilor cu caracter preventiv este să genereze o reacţie pozitivă din partea populaţiei în ceea ce priveşte receptarea mesajelor destinate reducerii riscului de victimizare şi implicare în comiterea de infracţiuni.
Astfel, ca şi în anii precedenţi, prin colaborarea dintre structurile de analiza şi prevenirea criminalităţii, ordine publică, poliţie rutieră, serviciul criminalistic, serviciul de acţiuni speciale, vizăm sensibilizarea cetăţenilor în legătură cu importanţa prevenirii criminalităţii, necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie şi consecinţele asociate comiterii de infracţiuni, precum şi de a creşte gradul de informare a populaţiei cu privire la modalităţile prin care comunitatea se pot implica în proiectele preventive derulate de poliţişti.
Pentru derularea în bune condiţii a acestei acţiuni la nivel local, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie judeţean Gorj vor întreprinde următoarele activităţi:
PROGRAM – SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂŢII
30 SEPTEMBRIE – 04 OCTOMBRIE 2013
Luni, 30 septembrie 2013 – prevenirea infracţiunilor de furt
La sediul IPJ Ziua Porţilor Deschise, între orele 09.00 – 11.00
– Prezentarea tehnicii din dotarea poliţiei, autospeciale SIR, laboratorul criminalistic, autospeciale VW, motocicleta SR .
Organizatori: IPJ Gorj
Locaţie : sediul IPJ Gorj
Participă: elevi din unităţile de învăţământ
10.00 – 18.00 – Expoziţie cu sisteme complexe de securitate, sisteme de alarmă, camere de supraveghere video, sisteme antiefracţie sub sloganul „Siguranţă în comunitate”. Vor fi organizate standuri unde agenţi economici vor expune elemente de tehnică de securitate, sisteme de alarmă, camere de supraveghere video, sisteme antiefracţie pentru conştientizarea populaţiei despre utilitatea şi necesitatea adoptării unor măsuri de securitate şi autoprotecţie pentru diminuarea şi eliminarea riscului victimal.
Organizatori: IPJ Gorj şi Camera de Comerţ şi Industrie Gorj
Locaţie : zona Piaţa Prefecturii din mun. Tg-Jiu.
Participă: societăţi comerciale sisteme de securitate
10.00 – 18.00 – Punct de informare în zona expoziţiei – activităţile vor consta în discuţii cu cetăţenii prezenţi, distribuirea de pliante cu recomandări preventive privind măsurile care trebuie adoptate pentru a nu deveni victime ale infracţiunilor de furt.
Organizatori: IPJ Gorj
Locaţie : zona Piaţa Prefecturii din mun. Tg-Jiu
Participă: Poliţişti şi elevi voluntari
Marţi, 01 octombrie 2013 – Prevenirea violenţei
10.00 – 12.00 – Întâlnire cu persoanele de vârsta a III a –tema „Violenţa ne priveşte pe noi toţi”.
– Organizatori: IPJ Gorj, Primăria Mun. Tg.-Jiu – Direcţia Publică de Protecţie Socială
– Locaţie : Club pers. de vârsta a III-a Olteniţei
– Participă: persoanele vârsta a III a
12.00 – 13.00 – Prezentare Filme tematice, dezbateri întâlniri cu elevii la Liceul Runcu, tema ”Spune NU violenţei în şcoli”.
Organizatori: IPJ Gorj, Asociaţia Tinerii luptă Împotriva viciilor mileniului III Craiova
Locaţie : Şcoala Generală Runcu
Participă: elevii din unităţile de învăţământ
12.00 – 15.00 Punct de informare împreună cu membrii Echipei intersectoriale locale cu atribuţii în prevenirea şi combaterea violenţei asupra copilului, constituită la nivelul jud. Gorj, constând în discuţii cu cetăţenii şi distribuirea de materiale informative cu tema „Violenţa ne priveşte pe noi toţi”.
– Organizatori:IPJ Gorj şi membrii Echipei intersectoriale
– Locaţie : zona pietonală Mun Tg.-Jiu
– Participă: membrii Echipei, elevi voluntari, comunitatea
12.00 – 15.00 – Flash – mob. „Stop! Violenţa ne priveşte pe toţi” –
-Organizatori: IPJ Gorj, ISJ, Liga Studenţilor din UCB
-Locaţie: zona pietonală Mun Tg.-Jiu
-Participă: Liga Studenţilor din UCB şi elevi
Între orele 10.00 – 14.00
– Organizarea unei activităţi – Caravana Prevenirii- cu prezentarea tehnicii din dotarea poliţiei (autospeciale SAS, laborator criminalistic, autospeciale şi motocicleta serviciului rutier), distribuire de pliante şi discuţii cu cetăţenii pentru transmiterea mesajelor preventive în localităţile:Motru –(ŞC Gen.nr.2 , Colegiul Tehnic G. Coşbuc) şi Mătăsari-( Liceul Mătăsari)
Organizatori: IPJ Gorj
Miercuri, 02 octombrie 2013 – Prevenirea delincvenţei juvenile
09.00 – 10.00 – Masă rotundă cu tema ,,Optimizarea parteneriatul instituţional şi parteneriatul public-privat în vederea creşterii siguranţei comunitare şi a prevenirii victimizării minorilor ”. Abordare interinstituţională în sistem integrat şi cu impact regional a problematicii delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor.
Organizatori IPJ Gorj
Locaţie : sediul Asociaţiei „Vasiliada”.
Participă: instituţiile abilitate
11.00 – 12.00 – Expoziţie de pictură şi desen cu tema „Dreptul de a fi copil”
Organizatori: IPJ Gorj, Asociaţia „Vasiliada”
Locaţie : sediul Asociaţiei „Vasiliada”
Participă: elevii voluntari
15.00 – 18.00 – Activităţi sportive în zona centrală a mun. Tg.-Jiu, sub sloganul „Nu delincvenţei ! Sportul, o alternativă !”:
o baschet
o tenis de masă
o fotbal
o demonstraţie exerciţii de karate
o dans aerobic
Organizatori: IPJ Gorj, Primăria Mun. Tg.-Jiu, Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport Gorj
Locaţie : zona pietonală Mun. Tg.-Jiu
Participă: elevii, comunitatea
15.00 – 18.00 Concurs pe teme de prevenire.
Organizatori IPJ Gorj, Primăria Mun. Tg.-Jiu, Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport Gorj
Locaţie : zona pietonală Mun Tg Jiu
Participă: elevii, comunitatea
15.00 – 18.00 Spectacol susţinut de Palatul Copiilor, sub sloganul „Timpul liber , opţiunea fiecăruia…Preţuieşte timpul liber”
Organizatori IPJ Gorj, Primăria Mun. Tg.-Jiu ,Palatul Copiilor
Locaţie : zona pietonală Mun Tg Jiu
Participă: elevii, comunitatea
15.00 – 18.00 Festivitate de acordare premii, cupe, diplome câştigătorilor competiţiilor şi concursurilor organizate
Organizatori: IPJ Gorj, Primăria Mun. Tg.-Jiu, DJST, Palatul Copiilor
Locaţie : zona pietonală Mun. Tg.-Jiu
Participă: elevii, comunitatea
15.00 – 18.00 Prezentarea tehnicii din dotarea poliţiei, autospeciale SIR, laboratorul criminalistic, autospeciale VW , motocicleta SR .
Organizatori: IPJ Gorj
Locaţie : zona pietonală Mun. Tg.-Jiu
Participă: comunitatea
Între orele 08.00 – 12.00
– Organizarea unei activităţi – Caravana Prevenirii – cu prezentarea tehnicii din dotarea poliţiei (autospeciale SIR, laborator criminalistic, autospeciale VW şi motocicleta serviciului rutier), distribuire de pliante şi discuţii cu cetăţenii pentru transmiterea mesajelor preventive în localitatea Turceni – ( Şc. Gen. nr.1)şi Rovinari( Şc Gen. Nr.1)
Joi, 03 octombrie 2013, Prevenirea victimizării minorilor
– Lansarea unui concurs, pe site-ul IPJ Gorj, cât şi la ISJ Gorj la nivelul liceelor din jud. Gorj, numit „Spune NU violenţei în școli”.
Organizatori: IPJ Gorj, Asociaţia Tinerii luptă Împotriva viciilor mileniului III
Locaţie : sit-ul IPJ Gorj , ISJ
Participă: elevii din unităţile de învăţământ
09.00 – 12.00 – Prelegeri, informări, dezbateri ,,Delincvenţa juvenilă. Destine spulberate, tinereţe pierdută…
Organizatori IPJ Gorj, ISJ Asociaţia Tinerii luptă Împotriva viciilor mileniului II Locaţie: Colegiul Naţional Spiru Haret, Colegiul Tehnic nr.2,Şcoala Generală Sfântul Nicolae Nr.6
Participă: elevii
12.00 – 16.00 – Competiţii Sportive între licee ”Cupa Prevenirii” sub sloganul ”Sportul, o alternativă !”. Câştigătorii competiției vor fi premiaţi cu diplome, cupe şi medalii.
Organizatori IPJ Gorj, ISJ, DJTS
Locaţie : Liceul cu Program Sportiv
Participă: echipe de fotbal ale CNSH, CNTV, Liceul Teologic, Grup ŞC Energetic, Colegiul Tehnic nr.2, Liceul cu Program Sportiv
14.00 – 16.00 – Prezentare Filme tematice, dezbateri cu elevii la Biblioteca Cristian Tell .
Organizatori: IPJ Gorj, Asociaţia Tinerii luptă Împotriva viciilor mileniului III
Locaţie : Biblioteca Cristian Tell
Participă: elevii din unităţile de învăţământ
Între orele 09.00 – 14.00
– Organizarea unei activităţi – Caravana Prevenirii – cu prezentarea tehnicii din dotarea poliţiei (autospeciale SIR, laborator criminalistic, autospeciale VW şi motocicleta serviciului rutier), distribuire de pliante şi discuţii cu cetăţenii pentru transmiterea mesajelor preventive în localităţile: Stoina (orele 10.00- Liceul Stoina), Tg Cărbuneşti(orele 12.00- Şc. Gen. nr.1Ţicleni(orele 13.00- Şc. Gen. nr.1 )
Vineri, 04 octombrie 2013 – Siguranţa rutieră
– orele 09.00 , pe strada Unirii şi în zona pietonală a străzii Victoriei, se va desfăşura o acţiune împreună cu echipa de voluntari a Colegiului Economic “Virgil Madgearu” din mun. Tg-Jiu – „Voluntari fără frontiere”, care va avea ca scop conştientizarea pietonilor şi a conducătorilor auto privind respectarea normelor rutiere şi va viza în special comportamentul în trafic a elevilor pietoni. Cu această ocazie se vor distribui pliante preventiv educative privind normele rutiere care trebuie respectate de către pietoni şi conducători auto.
Organizatori: IPJ Gorj SPR
Locaţie : Tg.- Jiu
Participă: echipa de voluntari a Colegiului Economic “Virgil Madgearu”
– orele 11.00, la nivelul Liceului cu Program Sportiv se va organiza un concurs de desene cu tema “Micul poliţist rutier” la care vor participa elevi din cadrul învăţământului primar. Elevii vor primi diplome şi pliante preventiv – educative.
Organizatori: IPJ Gorj SPR
Locaţie : Tg.- Jiu Liceul cu Program Sportiv
Participă: elevii
– orele 1300, la nivelul Şcolii Gimnaziale Pompiliu Marcea se va organiza un concurs de biciclete cu tema “Permis de biciclist”, în cadrul căruia elevii învăţămâtului gimnazial îşi vor însuşi calitatea de biciclişti şi îşi vor dovedi abilităţile în cadrul unui parc-şcoală prvăzut cu indicatoare şi marcaje. Elevii vor primi permise de biciclişti şi pliante preventiv – educative.
Organizatori: IPJ Gorj SPR
Locaţie : Tg.- Jiu Şcoala Gimnazială Pompiliu Marcea
Participă: elevii
– orele 16.00, în Piaţa Prefecturii din mun. Tg- Jiu, se va organiza Ziua Portilor Deschise, activitate în cadrul căreia elevii şi preşcolarii vor lua la cunoştinţă de logistica Serviciului Rutier şi vor primi pliante cu caracter preventiv.
Organizatori: IPJ Gorj SPR
Locaţie : Piaţa Prefecturii
Participă: comunitatea
– 1600 – „Siguranţă pentru toţi . Toţi pentru siguranţă !” – Un marş organizat împreună cu membrii Asociaţiei Bicicliştilor din Judeţul Gorj, pe traseul – plecare Coloana Infinitului, bdul Unirii, bdul. Ctin. Brâncuşi, str. T. Vladimirescu, str. Geneva, Coloana Infinitului, pentru sensibilizarea şi conştientizarea participanţilor la trafic şi prevenirea accidentelor rutiere.
Organizatori: IPJ Gorj Salvamont Gorj
Locaţie : Tg.- Jiu
Participă: membrii Asociaţiei Bicicliştilor Gorj
-Între orele 09.00 – 14.00
– Organizarea unei activităţi – Caravana Prevenirii- cu prezentarea tehnicii din dotarea poliţiei (autospeciale SIR, laborator criminalistic, autospeciale VW şi motocicleta serviciului rutier), distribuire de pliante şi discuţii cu cetăţenii pentru transmiterea mesajelor preventive în localităţile:Bumbeşti Jiu(Şc gen nr.1-orele 10.00) şi Novaci( Şc gen nr.1-orele 12.00, Şc Gen Baia de Fier orele 13.00).
Pentru promovarea mesajelor preventive vor fi folosite materiale de suport : broşuri cu recomandări preventive, scrisori adresate cetăţenilor, afişe, vor fi desfăşurate întâlniri cu grupuri ţintă, organizarea de acţiuni tematice în locuri publice, zone comerciale, parcuri pentru distribuirea de materiale informativ preventive cu recomandări destinate protejării bunurilor şi valorilor personale, expunerea de afişe, etc.
Astfel de activităţi vor fi desfăşurate la nivelul tuturor subunităţilor de poliţie, secţiilor şi posturilor de poliţie din mediul rural.
Partenerii, colaboratorii şi invitaţii IPJ:
– Instituţia Prefectului
– Primăria Municipiului Tg Jiu
– Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj
– Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport Gorj
– Salvamont Gorj
– Camera de Comerţ şi Industrie Gorj
– Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj
– Centrul de Prevenire Evaluare Consiliere Antidrog Gorj
– Centrul Judeţean de Resurse Educaţionale Gorj
– Direcţia de Sănătate Publică Gorj
– Crucea Roşie Filiala Gorj
– Asociaţia Tinerii luptă împotriva Viciilor mileniului III,
– Asociaţia „Inimi de Gorjeni”,
– Asociaţia „Vasiliada”,
– Organizaţia Naţională Cercetaşii României ”Scout Society” – Filiala Gorj,
– Liga Studenţilor din UCB
– Membrii Grupului de lucru consultativ cu atribuţii în prevenirea şi combaterea violenţei asupra copilului, exploatării prin muncă şi violenţei intrafamiliale.
Având în vedere contribuţia la consolidarea parteneriatului public privat în scopul creşterii gradului de siguranţă în comunitate şi atribuţiile instituţiei dumneavoastră în prevenirea criminalităţi , vă invităm să participaţi la activităţile care vor fi desfăşurate la nivelul IPJ Gorj.
INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN GORJ
BIROUL DE ANALIZA ŞI PREVENIRE A CRIMINALITĂŢII