În doi ani învăţământul românesc va avea altă faţă


 

Remus-PricopieAdmiterea la liceu se va realiza peste doi ani numai cu condiţia ca elevul să aibă o medie de minimum 5, a anunţat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. Pricopie a mai anunţat şi că, tot din 2015, grădiniţa va fi obligatorie de la 5 ani iar până atunci directorii de şcoli vor da concurs.
Potrivit Hotnews, anunţul a fost făcut joi, 10 octombrie, la prezentarea bilanţului anului şcolar 2012-3013 în Capitală. „Nu cred ca este corect sa se intre la liceu sub nota 5”, a declarat ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie. Menţionăm  că în prezent nu există o limită a notelor sub care elevii nu pot intra la liceu, „limita de jos” fiind stabilită de concurenţă.

Admitere la liceu modificată
Aceasta este a doua modificare a admiterii la liceu pe care ministrul Remus Pricopie o anunţă anul acesta. Pana acum, inclusiv la admiterea la liceu 2013, modalitatea de calcul era următoarea: media aritmetică intre media generală la Evaluarea Naţională şi media generala de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a (50% Evaluarea Naţionala + 50% media de absolvire a gimnaziului).
Astfel, în urmă cu o lună, Remus Pricopie a anuntat că formula de calcul a mediei de admitere la liceu este începand cu anul scolar 2013 – 2014 următoarea: 75% media de la Evaluarea Naţională şi 25% media generală de absolvire a gimnaziului. Regândirea formulei de calcul a mediei de admitere la liceu este una dintre cele mai importante modificări pe care elevii le vor resimti în anul şcolar 2013-2014.

Înscrierea la grădiniţă a copiilor de 5 ani este obligatorie din 2015
Remus Pricopie a mai anunţat că, tot din 2015, copiii de 5 ani trebuie obligatoriu să meargă la grădiniţă, în grupa mare, transmite Agerpres. În prezent, învăţământul obligatoriu începe de la vârsta de 6 ani, cu clasa pregătitoare. Ministrul a explicat ca, în prezent, ponderea de cuprindere în învăţământul preşcolar a acestei categorii de vârsta este de 98%.
Astfel, introducerea grădiniţei obligatorii pentru copiii de 5 ani este o măsură „adresată” procentului de 2% care nu este cuprins în învăţamântul preşcolar, a declarat Pricopie.
Potrivit Legii Educatiei, invatamantul general obligatoriu este de 10 clase si cuprinde invatamantul primar si cel gimnazial. Conform anunturilor facute astazi de ministrul Educatiei, din 2015 invatamantul obligatoriu va incepe la 5 ani cu grupa mare de la gradinita si se va termina in clasa a VIII-a, odata cu gimnaziul.
Ministrul Pricopie a lansat posibilitatea variantei grupa mare de la grădiniţă – obligatorie încă din luna mai, când a declarat: „Într-un an, – maxim doi, ar trebui să ne ducem în Parlament şi să spunem: este obligatoriu să fii la grădiniţă la 5 ani şi să participi la grupa mare, după care sa intri in clasa pregătitoare”.

Şcoala profesională, din nou din clasa a IX-a

De asemenea, potrivit lui Pricopie, din 2014, şcoala profesională va începe la terminarea clasei a VIII-a şi va dura trei ani.
Anuntul privind inceperea scolii profesionale din clasa a IX-a vine la două luni după ce ministrul Remus Pricopie a decis ca clasa a IX-a sa ramana la liceu, printr-o nouă modificare a Legii Educaţiei Naţionale. În prezent, legea prevede ca „măsura introducerii clasei a IX-a în învăţământul gimnazial intră în vigoare începând cu generaţia de elevi care începe clasa a V-a in anul şcolar 2011 – 2012”, deci ar urma să intre efectiv în vigoare in 2016, însă legea va fi modificată în sensul păstrării clasei a IX-a la liceu, după cum a anuntat Pricopie. 

Concursuri în învăţământ în 2014 şi 2015
Tot joi, ministrul Remus Pricopie a anunţat că pe parcursul anului 2014 vor fi organizate concursuri pentru ocuparea funcţiilor de conducere din sistemul educaţional. „Avem aproape 20.000 de funcţii de conducere în sistemul de educaţie. În 2014 vom organiza concursuri de ocupare, dar nu pentru toate cele 20.000 de posturi. Procesul va fi unul care va dura”, a precizat Pricopie, citat de Agerpres.
Ministrul a explicat că organizarea concursurilor va dura aproximativ 18 luni şi va începe cu cele de conducere din inspectoratele şcolare si apoi din licee.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.