Ministrul Educaţiei vrea stabilitate în sistem


 

 

Remus-PricopieParlamentarii din România, indiferent de specialitatea care o au, se văd mari reformatori în domeniul Educaţiei. Iniţiativele, care de care mai ciudate, pun presiune pe sistemul de Educaţie.

Ministrul Educației și Cercetării, Remus Pricopie, a declarat în această săptămână  că nu va schimba regulile de admitere la liceu, pentru că își dorește predictibilitate și în domeniul Educației.

„De când am venit la Ministerul Educației, am promovat stabilitatea în sistem. Eu cred că este foarte bine să nu schimbăm regulile de la un an la altul și trebuie să fim predictibili, inclusiv în domeniul Educației. Pe de altă parte, sigur că există anumite reguli instituționale, parlamentare, legi și orice membru al Parlamentului poate să facă propuneri legislative. Eu, în momentul de față, sunt pentru formula pe care am anunțat-o și care, de altfel, va funcționa și anul viitor. Pentru orice schimbare pe care o vom introduce trebuie să avem argumente foarte clare”, a spus Pricopie, la o dezbatere pe tema facilitării tranziției de la școală la viața activă. Deputatul liberal Ioan Cupșa a propus marți, printr-o inițiativă legislativă, eliminarea mediei ponderate în procesul de admitere în licee și școli profesionale și introducerea Concursului Național.

Inițiativa prevede că repartizarea elevilor în licee și școli profesionale se va face în ordinea descrescătoare a mediei de admitere obținută la Concursul Național de Admitere și în acord cu opțiunile exprimate de către elevi. Media de admitere reprezintă media aritmetică a notelor obținute la Concursul Național de Admitere.

Din anul școlar 2013-2014, media celor patru ani de gimnaziu contează la admiterea în liceu în proporție de 25%, și nu 50% ca până acum. Pe cale de consecință, media obținută la evaluarea națională de la sfârșitul clasei a VIII-a va avea o pondere mai mare în calculul mediei finale pentru liceu, și anume, 75%, față de 50%, cât era până acum. (Sursa EDUMANAGER)

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.