Începând cu anul școlar 2013-2014, Școala Gimnazială Prigoria participă în calitate de coordonator, alături de alte două școli din Serbia și Bulgaria, la un proiect educațional internațional demarat și susținut de ACES (Academia Școlilor din Europa Centrală) la inițiativa fundației ERSTE. Coordonarea ACES revine organizației Interkulturelles Zentrum în colaborare cu Včelí Dom . Inițiativa este susținută de către ministerele educației în toate cele 15 țări participante .
Proiectul se desfășoară sub denumirea „Different but the same” (Diferiți dar la fel), a început în luna septembrie 2013 și se încheie martie 2014. Partenerii sunt din România – Școala Gimnazială Prigoria, Comuna Prigoria, coordonator al proiectului, din Bulgaria – SOU Sveti Sofroni Vrachanski, Plovdiv și din Serbia – Școala pentru elevi cu deficiențe de auz „Ștefan Dečanski”, Belgrad. Școala Gimnazială Prigoria coordonează acest proiect prin echipa de cadre didactice conduse de directorul școlii, prof. LiviuGroşanu alături de responsabilul cu proiectele europene, prof. Iliuţă Şearpe, o echipă cu experiență în astfel de proiecte internaționale având în vedere faptul ca școala din mediul rural nu este la primul proiect de acest gen, acolo derulându-se în perioada 2011-2013 un proiect Comenius în care școala din Prigoria a avut tot rol de coordonator.
ACES și partenerii săi de sprijin sunt convinși că educația are o contribuție esențială la procesul de integrare europeană, precum și la promovarea cetățeniei europene. Școlile și cooperarea internațională a școlilor joacă un rol important în stimularea proceselor de comunicare transfrontaliere, precum și dezvoltarea de perspective comune la nivel regional și european.
Programul își propune să sprijine constituirea unei rețele formată din școlile Europei Centrale și este conceput pentru a permite un dialog durabil și de cooperare a tinerilor și pentru a crea o rețea a învățării reciproce și a inovării. În acest context , parteneriatele școlare internaționale oferă o oportunitate concretă pentru schimbul intercultural și cooperare.
Prin urmare, ACES încurajează proiectele de parteneriat între școli din țările din Europa Centrală printr-un concurs anual de proiecte. Școlile premiate sunt sprijinite în realizarea de proiecte de parteneriat prin granturi, diverse structuri de sprijin și întâlniri internaționale.
Ciclul de proiecte premiate anul acesta au avut ca subiect tema „Eu și ceilalți – Să descoperim diversitatea în jurul și în interiorul meu” și a demarat cu o întâlnire a tuturor participanților școlilor membre ACES între 30 septembrie și 4 octombrie, la București. La această întâlnire fiecare școală a fost reprezentată de către un cadru didactic și un elev.
Proiectul premiat al Școlii Gimnaziale Prigoria este unul dintre cele 44 de proiecte premiate la nivel internațional, dintre care doar 22 au parteneri din Romania. Acest proiect dorește să exploreze diversitatea prin incluziunea și integrarea în societate a elevilor cu dizabilități sau provenind din alte grupuri sociale vulnerabile, adică a acelor persoane care sunt expuse riscului de excluziune socială. Activitățile proiectului permit elevilor să socializeze, să afle mai multe unul despre celalalt, să dezvolte empatia, toleranța, abilitățile de comunicare și cele sociale. Partenerii pot astfel să descopere asemănările și deosebirile în culturile lor.
Pe parcursul derulării proiectului elevii vor învăța mai multe despre limba, cultura și diversitatea nevoilor umane. Elevii de la școlile de masă și speciale vor socializa, vor comunica și vor învăța unii de la alții . Ei vor învăța mai multe despre istoria și tradiția țărilor partenere, asemănările și deosebirile dintre acestea. Copiii cu deficiențe de auz vor învăța pe colegii lor limbajul semnelor de bază ca un mod nou și util de comunicare. Va fi creat în acest sens un curs de limbaj al semnelor și informații despre cultura celor cu deficiențe de auz, iar acest curs va fi publicat pe Internet. Se vor organiza ateliere de lucru, spectacole cu piese de teatru, muzică și spectacole de dans pe tema diversității, a handicapului și incluziunii. Va fi creat un blog al proiectului cu povești și exemple de diversitate în viață. Prin intermediul materialelor realizate elevii participanți vor dobândi noi abilități, își vor dezvolta încrederea în sine, vor învăța să recunoască și să aprecieze frumusețea diversității în viețile lor.
Proiectul are ca scop sensibilizarea prin diferite forme de învățare a diversității culturale și lingvistice. Mediul școlar poate contribui în mod semnificativ la conștientizarea diferențelor culturale și de identitate prin înțelegerea lor mediată de dialogul inițiat de profesori. Noutatea vine în atingerea obiectivelor. Elevii vor căuta subiecte, vor interacționa cu elevi din alte medii culturale și grupuri vulnerabile și, în final, își vor da seama că barierele vor începe să se deschidă spre o lume în care vor găsi înțelegerea comună, toleranța și egalitatea. Cadrele didactice supraveghează și conduc procesul de învățare, ajută elevii să tragă concluziile necesare. Copiii din grupurile dezavantajate vor contribui alături de ceilalți la efectuarea diverselor acte artistice (teatru de păpuși, muzică și dans). Elevii marginalizați vor fi înțeleși și încurajați să organizeze și să participe la activitățile proiectului, împreună cu ceilalți. Elevii, implicați în mod activ, vor decide cu privire la progresul proiectului și la produsele rezultate, dezvoltându-și astfel spiritul de inițiativă și capacitatea de creație.