De luni, mere pentru toţi elevii din Gorj


 

Fructe in scoliDe luni, 24 martie 2014, toţi elevii din Gorj primesc câte 5 mere pe săptămână. Potrivit unui anunţ făcut de Consiliul Judeţean Gorj, începând de luni, 24 martie a.c., toţi elevii din Gorj din clasele I-VIII primesc câte un măr pe zi până la vacanţa de vară. Programul este finanţat din fonduri UE şi nu se adresează preşcolarilor.

În contextul scăderii consumului acestor produse de către copii, obiectivul este de a aborda într-un mod mai eficace alimentația deficientă, de a consolida elementele educative ale programelor și de a contribui la lupta împotriva obezității. Sub deviza „Să mâncăm sănătos pentru a ne simți bine”, acest program consolidat, conceput după modelul „de la fermă la școală”, va pune accent pe măsurile educative menite să îi sensibilizeze mai mult pe copii în legătură cu obiceiurile alimentare sănătoase, cu gama de produse agricole disponibile, precum și cu aspectele privind durabilitatea, mediul și deșeurile alimentare.

Dacian Cioloș, Comisarul pentru agricultură și dezvoltare rurală, a declarat la începutul acestui an şcolar:
„Prin schimbările propuse astăzi, dorim să ne sprijinim pe programele existente pentru a pune capăt tendinței de scădere a consumului și pentru a îi sensibiliza pe copii în legătură cu beneficiile oferite de aceste produse. Aceasta este o măsură importantă pentru încurajarea unor modificări durabile ale obiceiurilor alimentare ale copiilor și pentru creșterea sensibilizării asupra provocărilor importante cu care se confruntă societatea. De asemenea, îmi exprim speranța că această inițiativă va constitui o excelentă oportunitate de a consolida legăturile dintre comunitatea agricolă și copii, părinți și profesori, în special în zonele urbane”.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.