Universitatea „Constantin Brâncuşi”, o nouă evaluare dezastruoasă


100_4423Asociaţia Universităţilor Europene (EUA) a efectuat o evaluare a UCB în vara anului 2013. Evaluarea făcută de profesori universitari din  Portugalia, Slovacia, Franţa, Letonia, Marea Britanie şi Estonia, şi abia acum publicată, este total defavorabilă Universităţii din Târgu Jiu. 

 

În 2013 o echipă de evaluatori străini de la Asociaţia Universităţilor Europene a vizitat UCB de două ori. Evaluarea a avut loc în cadrul proiectului „Pregătiţi pentru inovare, pregătiţi pentru o mai bună servire a nevoilor locale – calitatea şi diversitatea în universităţile româneşti“, prin Programul de Evaluare Instituţională (IEP), care oferă sprijin instituţiilor pentru dezvoltarea managementului.  Profesorii străini au făcut multe constatări,  cea mai interesantă vorbeşte despre puterea de conducere a universităţii concentrată în Senat, despre faptul că UCB a pus accent pe cercetare şi mai puţin pe predare, dar, culmea, şi despre lipsa cercetării cu care se laudă universitatea.

Potrivit cotidianului PANDURUL, care citează raportul evaluatorilor, UCB spune că are „infrastructură de cercetare modernă”, dar echipa nu a văzut o dovadă care să susţină această afirmaţie. În plus, echipa a constatat că priorităţile de cercetare nu au fost corect stabilite. Rectorul UCB spune că în instituţie nu sunt probleme pe cercetare. „Nu sunt probleme cu cercetarea. Aveam cea mai bună cercetare, avem cărţi publicate, articole ISI, articole în reviste cu bază de date internaţionale“, a spus Bojincă. UCB a înfiinţat şi Institutul de Cercetare, Dezvoltare si Inovare, condus de profesorul Andrei Marga, însă rezultatele nu par să fie notabile.

Evaluatorii au fost nemulţumiţi de la discuţiile cu profesorii de la UCB, despre care cred că îşi pregăteau răspunsurile împreună cu persoanele de conducere din universitate, ceea ce a dus la prejudicierea unei analize corecte şi sincere. Evaluatorii EUA au criticat şi schimbările dese din cadrul facultăţilor, mai ales că în urma lor nu puteau fi observate efecte pozitive. În plus, EUA priveşte cu îngrijorare scăderea drastică a numărului de studenţi, de la 5.201 în 2010/2011 la 3.904 în 2012/2013. Universitatea a explicat faptul că toate instituţiile de învăţământ superior din ţară se confruntă cu acest fenomen, însă în următorii trei ani va face eforturi să ajungă la 5.000 de studenţi prin introducerea de noi programe. De asemenea, EUA se arată îngrijorată de faptul că personalul academic extern la universitate ar fi resursa cheie în furnizarea de programe noi. În UCB predau mai multe persoane din afară, de la alte universităţi, care pentru activitatea lor nevăzută primesc sume frumuşele. În plus, s-a recomandat modernizarea practicii academice şi punerea accentului pe predare.

Asociaţia Universităţilor Europene mai spune că la UCB este un „micro- management“ în senatul condus de Adrian Gorun. Rolul rectorului şi a echipei de conducere este diminuat, iar deciziile sunt luate în Senat. Echipa EUA recomandă realizarea unui echilibru de putere între Senat și rector. Rectorul UCB explică această subordonare prin existenţa Cartei Universitare, care este aprobată de Ministerul Educaţiei şi nu poate face nimic. EUA propune modificarea Cartei Universitare.

Potrivit raportului Asociaţiei Universităţilor Europene (EUA), pe 29 iulie 2013, preşedintele Programului de Evaluare Instituţională (IEP) a primit, prin intermediul birourilor EUA la Bruxelles, o scrisoare de la rectorul Universității „Constantin Brâncuși”, care stabilește punctul de vedere al universității în ceea ce priveşte relația dintre Senat și Consiliul de administrație menţionând că aceasta este în conformitate cu Legea nr. 1/2011 a Educaţiei Naționale.

Raportorii UCB

 

Profesorii de la UCB care au stat de vorbă cu profesorii străini sunt Mihai Cruceru. Florin Ciofu, Liviu Cîrţână, Ştefan Ghimişi, Marian Vintilescu, Luminiţa Popescu, Gabriela Babucea, Monica Bîcă, Cornelia Tomescu şi studentul Flavius Marcău.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.