CUPA VERTICAL la Şcoala Gimnazială „Antonie Mogoş” Ceauru-Băleşti


DSC00301La jumătatea acestei săptămâni s-a desfăşurat la Băleşti cea de-a IV-a ediţie a competiţiei judeţene CUPA VERTICAL. La concurs au fost aşteptate patru echipe de gimnaziu şi patru de liceu, jucându-se sistem campionat, fiecare cu fiecare.

După dispute sportive aprige,punctate de reuşite tehnice peste nivelul unei competiţii şcolare, au avut câştig de cauză echipele de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” la nivel de liceu şi de la Şcoala Gimnazială „Antonie Mogoş” Ceauru. Restul echipelor înscrise s-au mulţumit cu celelalte locuri de pe podium, Colegiul Tehnic Nr 2 şi Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru” la liceu şi Şcolile Gimnaziale din Teleşti, Câlnic şi Ciuperceni la gimnaziu.
Devenită deja o tradiţie, competiţia s-a bucurat de succes iar organizatorii spun că începând cu anul 2015 se va trece la un alt nivel. Ionuţ Berca, inspector şcolar despecialitate în cadrul ISJ Gorj, ne-a declarat cu acest prilej: „Mă bucur că se organizează la Băleşti o asemenea competiţie, sper ca în următorii ani aceasta să seextindă şi la alte sporturi pe care le practică elevii.” Profesorul Cornel Şomâcu, directorul Şcolii Gimnaziale „Antonie Mogoş”, adeclarat pentru ŞCOALA GORJEANĂ: „Competiţia a crescut faţă de anii precedenţi iar eu sper ca din 2015 să rămână pe o dată fixă şi în calendarul de competiţii al ISJ Gorj. Meritul deosebit al organizării Cupei VERTICAL la Băleşti revine profesorilor Dumitru Firoiu şi Daniel Drumen”.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.