Guvernul a legiferat modificările din sistemul de învăţământ prin ordonanţă de urgenţă


GuvernÎn şedinţa de joi, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă în care se aduc schimbări importante privind constituirea şi conducerea consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ, modalitatea de organizare şi desfăşurare a concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante în învăţământul preuniversitar de stat, norma didactica a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, posibilitatea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control de a fi pensionat, la cerere, în anumite condiţii, cu 3 ani înainte de limitele de vârstă prevăzute de lege ş.a.

Guvernul a adoptat joi în şedinţă ordonanţa de urgenţă privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice care reglementează, printre altele, modificarea duratei învăţământului profesional şi norma didactică a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar.
Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, ordonanţa reglementează de asemenea organizarea învăţământului postliceal, constituirea şi conducerea consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ, modalitatea de organizare şi desfăşurare a concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante în învăţământul preuniversitar de stat, norma didactica a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, posibilitatea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control de a fi pensionat, la cerere, în anumite condiţii, cu 3 ani înainte de limitele de vârstă prevăzute de lege, sprijinirea copiilor şi a tinerilor capabili de performanţe înalte.

Vom reveni cu precizări!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.