Profesorii vor primi bani de cărți din fonduri europene


 

remus-pricopie nouMinisterul Educaţiei Naţionale ar putea reintroduce dreptul cadrelor didactice de a primi o sumă de bani pentru dezvoltarea profesională, drept, în valoare de 100 de euro, pierdut în urmă cu câţiva ani, potrivit  ministrului de resort Remus Pricopie.

Remus Pricopie a anunțat în această săptămână că, până la sfârşitul acestui an, printr-un proiect finanţat din fonduri structurale, se doreşte ca profesorii să poată primi o anumită sumă de bani pentru achiziţionarea de cărţi şi reviste, abonamente la diferite site-uri specializate sau reviste specializate, dar şi pentru participarea la conferinţe.

„Este un drept pe care l-au pierdut, pe care nu-l vom introduce în aceeaşi formă, pentru că întotdeauna mi s-a părut o formă rigidă. Eu sper ca din această toamnă, repet, de data aceasta folosind şi surse europene, adică fonduri structurale, profesorii să poată primi o anumită sumă de bani pentru a gestiona dezvoltarea lor profesională, care poate să însemne achiziţie de cărţi, achiziţie de reviste, abonamente la diferite site-uri specializate sau reviste specializate, participare la conferinţe”, a spus ministrul Remus  Pricopie.
Acesta  a adăugat că, în prezent, nu există o prevedere bugetară pentru acordarea acestor sume: „Avem câteva sute de milioane de euro necheltuite pe fonduri structurale, care sunt separat de bugetul statului, şi din aceste sume, în ultimele săptămâni, în discuţie cu domnul ministru Teodorovici şi discutând şi cu domnul prim-ministru, încercăm să punem toate lucrurile cap la cap pentru ca, până la sfârşitul anului calendaristic, acest lucru să se întâmple”.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.