Abecedarele ajung la elevii din Gorj la începutul semestrului al doilea


AbecedarMinistrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă la Sibiu, că toţi elevii din clasele I vor avea noile abecedare în prima zi de şcoală din semestrul al doilea, datorită „norocului respingerii contestaţiei” depuse pentru aceste manuale.


Din fericire, dacă pot spune în felul acesta, chiar astăzi când eram în drum spre Sibiu, am primit vestea că acea contestaţie care a fost depusă pentru abecedar, în luna decembrie, a fost respinsă. Deci, pe cale de consecinţă, vom putea avea, în sfârşit, abecedarul, la începutul semestrului următor. (…) Vor avea abecedare datorită acestui noroc al respingerii contestaţiei, lucru de care am fost anunţaţi chiar în cursul zilei de astăzi”, a spus ministrul Educaţiei.

Întrebat când vor avea noile manuale şi elevii de la clasele a treia şi a patra, ministrul Sorin Cîmpeanu a explicat că „săptămâna viitoare se poate lansa licitaţia pentru manualele pentru clasa a treia”, iar pentru noile manuale pentru elevii din clasele a patra „urgenţa nu e atât de mare”. „Al doilea lucru important. A fost validată curricula pentru clasa a treia şi săptămâna viitoare se poate lansa licitaţia pentru manuale. Am precizat, dacă se poate spune din fericire, desigur ideal ar fi fost ca acest lucru să se întâmple, la începutul anului şcolar. Pentru cei de clasa a treia, este clar că trebuie să avem manualele la începutul anului şcolar. (…) Pentru clasa a patra, cred că urgenţa nu e atât de mare. Manualele de clasa a patra e bine să le avem înainte de începerea anului şcolar viitor”, a declarat ministrul Educaţiei. Sorin Cîmpeanu admite că situaţia manualelor şcolare „este într-adevăr una din cele mai importante probleme” cu care se confruntă Ministerul Educaţiei, el adăugând că este nevoie de o lege a manualelor şcolare. „Din nefericire, legislaţia nu ne poate garanta că nu vor exista contestaţii. Noi, la nivelul Ministerului Educaţiei, încercăm să eliminăm toate acele aspecte care ar putea să genereze contestaţii, dar nu putem garanta că împiedicăm contestaţiile atâta timp cât achiziţiile se fac pentru manuale, pe Legea achiziţiilor publice, pe Ordonanţa 34 şi atâta vreme cât nu există, să spunem, o lege a manualelor, care ar scoate de sub incidenţa acestei ordonanţe generale pentru toate tipurile de bunuri şi servicii, acest lucru. Este o problemă generalizată, aceea a contestaţiilor”, a explicat ministrul Cîmpeanu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s