Miercuri, 26 august 2015, începând cu ora 19.00 și în reluare de la ora 22.00, a început un nou sezon al emisiunii ȘCOALA GORJEANĂ la N-SAT TV, realizată de Cornel Șomâcu, directorul revistei noastre. Invitata primei emisiuni a fost prof. dr. Marcela Mrejeru, directorul Colegiului Tehnic ”Henri Coandă” Târgu-Jiu.
Printre subiectele abordate în emisiune s-a aflat și stadiul lucrărilor de reparații și amenajare de la Colegiul Tehnic ”Henri Coandă” Târgu-Jiu,una dintre unităţile de învăţământ din municipiu în care încă se mai lucrează. Conducerea unităţii spune că şi aici totul va fi gata în două săptămâni. “La Colegiul Tehnic „Henri Coandă” se desfăşoară lucrări ample de renovare şi modernizare a şcolii. Este vorba de zugrăvirea faţadelor exterioare şi de schimbarea învelitorii – se schimbă tot acoperişul. De asemenea, se va lucra la centrala termică; aceasta impune un amplu proces de modernizare întrucât este una dintre cele mai vechi centrale din oraş. S-a făcut proiectul pentru realizarea învelitorii la sala de sport şi aşteptăm şi rezolvarea acestei probleme. Sunt lucrări destul de ample. Noi suntem mobilizaţi de câteva săptămâni la şcoală să participăm alături de muncitorii care execută aceste lucrări, adică să supraveghem şi să fim alături de dumnealor atunci când mai au nevoie. Am stat de vorbă cu cei care execută lucrările şi au spus că în două săptămâni totul se rezolvă”, a declarat Marcela Mrejeru, directorul Colegiului Tehnic “Henri Coandă” la emisiunea ȘCOALA GORJEANĂ:
