24 de școli din Gorj trebuie să scaneze portofoliile profesorilor și să le pună pe Internet


FSLI 2Un proiect strategic cu finanțare europeană-„Creşterea calităţii sistemului educaţional preuniversitar din România prin implementarea de instrumente moderne de management şi monitorizare”-a stârnit multe controverse în toată țara după ce cadrele didactice din 1000 de școli au obligația de a-și scana portofoliile și a le posta pe internet. Din Gorj 24 de școli au fost integrate în acest proiect controversat care este contestat chiar și de Sindicate, mai ales că încalcă anumite prevederi legale.

24 de școli din Gorj, printre care școlile gimnaziale din Albeni, Alimpești, Aninoasa, Ciuperceni, Motru, Târgu-Jiu, Tg-Cărbunești și licee ca CNSH și liceele tehnologice din Bâlteni, Baia de Fier, Bustuchin, Rovinari și Țicleni-sunt implicate într-un proiect cu finanțare europeană care stârnește controverse. Pe lângă comentariile deloc favorabile de pe Internet au apărut și poziții  oficiale ale sindicaliștilor, în acest caz Sindicatul Liber din Învățământ Satu Mare. Reproducem aceste poziții pentru normala informare a colegilor din școlile gorjene.
Potrivit lui Victor Oprea, preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ Satu Mare, “corpul profesoral este revoltat de această măsură. Un portofoliu obişnuit poate cuprinde cam 1.000 de pagini. Chiar dacă nu se va scana în întregime, colegii noştri sunt puşi în continuare să muncească în plus. Portofoliile sunt gata după un volum mare de muncă, iar acum se cere în continuare să fie scanate şi trimise pentru a le posta pe internet, unde directorii şi inspectorii din inspectorate şi din minister să le poată vizualiza în orice moment”, a declarat  liderul sindical pentru presa de la Satu Mare.

Sindicaliştii din educaţie protestează

Sindicalistul  prezintă și alte aspecte  de natură legală față de proiectul amintit. Astfel, Legea protecţiei privind datele personale obligă instituţia şcolară de a nu face publice informaţii cu caracter personal decât în cazul în care persoana îşi dă acordul. În condiţiile în care profesorii nu vor să permită accesul la informaţii cu caracter personal (cum ar fi nume, CNP, e-mail, diplome etc.), nu îi poate obliga nimeni să-şi asume aceste sarcini. În al doilea rând, planificările şi alte documente au un caracter personal. Obligaţia de a le pune la dispoziţia altor persoane se încalcă Legea dreptului de autor. În sfârşit, se poate pune întrebarea: care este nivelul de securitate al sistemului informatic folosit de minister astfel ca informaţiile publicate pe net să fie în siguranţă faţă de agresiunea hackerilor?”

Și de parcă nu ar fi suficiente aceste lucruri, alți lideri sindicali din țară au ridicat alte probleme:  1. Proiectul nu are antetul ministerului, şi nu scrie niciunde că ar avea un caracter obligatoriu; 2. Profesorii nu sunt parte a acestui proiect, şi nici nu pot fi parte la acest proiect fără acordul lor; 3. Cineva a decontat banii de pe proiect, pe sudoarea cadrelor didactice.„Mai mult, este fixat şi termen de predare pe 9 noiembrie (până pe 13 noiembrie să fie trimise), ceea ce este cam imposibil. Există şcoli unde nu există decât un singur scaner. Vor sta ore şi noaptea să scaneze documente”, spune  Victor Oprea.

Reclame

Un gând despre “24 de școli din Gorj trebuie să scaneze portofoliile profesorilor și să le pună pe Internet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s