Concursul Naţional „Tinere Condeie” are faza judeţeană în 5 mai 2016


 

Tinere CondeieElevii care iubesc literatura și sunt membri ai cenaclurilor din școli gimnaziale, licee, palate și cluburi ale elevilor sunt invitați să participe la ediția 2016 a Concursului Național ”Tinere Condeie”. Etapa judeţeană a competiţiei se desfăşoară în 5 mai 2016 la ISJ Gorj.

Prestigiosul Concurs Naţional ”Tinere Condeie” se desfășoară anual, pe etape (locală, județeană, națională) și se adresează elevilor din clasele VII-XII. Obiectivele acestui concurs sunt ”descoperirea, cultivarea și stimularea talentului literar al elevilor, pentru formarea unor cetățeni culți, iubitori de literatură de calitate, valorificarea activității cenaclurilor literare de toate tipurile din învățământul preuniversitar, cunoașterea, la nivel național, a potențialului de creativitate literară a copiilor și adolescenților și încurajarea schimburilor de experiență culturală între elevi și între elevi și profesori”, după cum se precizează în regulamentul competiției. Elevii se pot înscrie la patru secțiuni literare: poezie, proză, dramaturgie și eseistică. Pentru secțiunea ”poezie” se vor trimite 5-10 creații lirice sau epice, pentru ”proză” – trei schițe de 1-3 pagini, o nuvelă de maxim 10 pagini sau un fragment de maximum 10 pagini de roman (însoțit de o succintă povestire a întregii acțiuni) ori 2-3 file de jurnal – reportaj. Pentru secțiunea ”dramaturgie”, concurenții se vor înscrie cu: o piesă scurtă de teatru sau 2-3 scene dintr-o creație dramatică mai amplă, însoțite de o scurtă rezumare a întregii piese, iar pentru ”eseistică” – două –trei eseuri cu opinii personale (maxim 4 pagini/ eseu). Conform regulamentului, vor fi selectate textele ”care dau dovadă de sensibilitate, inventivitate creativă, autenticitate, originalitate, acuratețe gramaticală și stilistică”.

Elevii din Gorj care vor să participe la acest concurs trebuie să se înscrie până la începutul lunii mai 2016. Etapa județeană este programată pe data 5 mai la ISJ Gorj după cum ne-a precizat profesorul Grigore Alexandrescu, inspector şcolar de specialitate. Lucrările care vor primi premiile I, II și III în cadrul acestei etape, pentru fiecare secțiune literară, vor fi expediate până la data de 10 mai 2016 Ministerului Educației. Juriul național va analiza, selecționa, evalua și premia lucrările, până la finalul lunii mai. Vor fi desemnați 80 de laureați (25 din școlile gimnaziale și 55 din licee). Din cei 80 de laureați, 40-50 de elevi vor fi selectați pentru a participa la tabăra de vară ”Tinere Condeie”, organizată anual de Ministerul Educației, în perioada vacanței de vară a elevilor. La etapa națională vor participa elevii calificați în urma etapei județene, precum și elevii cu activitate publicistică remarcabilă. Pentru această etapă vor fi selectați maximum zece dintre cei 80 de laureați.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s