Profesori, elevi şi părinţi, revendicări comune pentru Educaţie


 

USLIFederația Sindicatelor Libere din Învățământ ; Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“; Federația Națională Sindicală „ALMA MATER“; Consiliul Național al Elevilor; Asociația Elevilor din Constanța;Federația Națională a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar au o listă comună de revendicări pentru sectorul Învăţământ. Miercuri, 1 iunie 2016, la Bucureşti se desfăşoară un mare miting pentru susţinerea acestei liste de revendicări.

Constantin Huică, liderul USLI Gorj, ne-a pus la dispoziţie lista de revendicări comune în Învăţământ la care s-a ajuns după negocierile de săptămâna trecută.Federația Sindicatelor Libere din Învățământ ; Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“; Federația Națională Sindicală „ALMA MATER“; Consiliul Național al Elevilor; Asociația Elevilor din Constanța;Federația Națională a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar au o listă comună de revendicări pentru sectorul Învăţământ care prevede:

  1. Respectarea Legii Educației Naționale, în sensul alocării anuale din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale a minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv pentru educație, care ar permite:
  • Creșterea costului standard per preșcolar/elev, respectiv a costului mediu per student echivalent;
  • Creșterea burselor elevilor și studenților;
  • Decontarea integrală a cheltuielilor de navetă pentru elevii care studiază în altă localitate decât cea de domiciliu, precum și decontarea navetei personalului didactic;
  • Dotarea corespunzătoare a unităților și instituțiilor de învățământ (de natură să elimine contribuțiile părinților pentru igienizare, achiziționare de material didactic etc.);
  • Asigurarea fondurilor necesare pentru formarea profesională continuă a salariaților din învățământ.

 

  1. Aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, de la aceeași dată pentru toate categoriile vizate;

 

  1. Elaborarea, până la finalul mandatului actualului guvern, a unei legi de salarizare echitabilă, pornind de la principii corecte, care să abroge toate actele normative de salarizare existente în prezent, astfel încât fiecare categorie socio-profesională să fie poziţionată în grila de salarizare în funcţie de rolul pe care îl are în dezvoltarea societăţii.

 

 

București,27.05.2016

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s