Liceenii de clasele XI și XII vor avea manuale gratuite în noul an școlar


Manuale

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice ar putea repeta și în acest an recordul nefericit prin care deși are finanțare, asigură cu mare întârziere manualele gratuite pentru elevi, a se vedea cazul de la clasele primare. Elevii de liceu vor avea manuale gratuite dar s-ar putea ca acestea să ajungă pe băncile liceenilor de clasele a XI-a și a XII-a cu întârziere.

 

Ministerul Educaţiei va achiziţiona peste 3.300.000 de manuale, din necesarul total de circa 3.600.000, în urma aprobării de către ministrul Mircea Dumitru a procedurii de asigurare a manualelor gratuite pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a. Potrivit unui comunicat de presă, celelalte aproximativ 300.000 de titluri vor fi acoperite prin recorelarea opţiunilor şcolilor cu oferta disponibilă în acest moment.

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a finalizat negocierile cu editurile care deţin manuale şcolare pentru clasele a XI-a şi a XII-a în portofoliile lor editoriale. (…) Suma de achiziţie negociată şi agreată este de 30 milioane lei. (…) În cursul acestei săptămâni, editurile vor primi comenzi ferme, iar contractele vor fi semnate săptămâna viitoare de fiecare inspectorat şcolar judeţean”, se arată în comunicatul de presă.

MENCS a precizat că negocierile şi celelalte demersuri în vederea asigurării manualelor şcolare gratuite pentru elevii din ciclul superior al liceului, în anul şcolar 2016 – 2017, sunt coordonate de secretarii de stat Monica Cristina Anisie şi Gabriel Liviu Ispas. „Ministrul Educaţiei Mircea Dumitru a solicitat celor doi secretari de stat să dispună toate măsurile necesare pentru finalizarea acestui proces în termenele asumate, astfel încât la începutul anului şcolar 2016 – 2017 toţi elevii din clasele a XI-a şi a XII-a să beneficieze de manuale gratuite”, susţine sursa citată.

Conform prevederilor Legii Educaţiei, elevii şi profesorii din învăţământul de stat şi din învăţământul obligatoriu particular acreditat/ autorizat beneficiază de manuale şcolare gratuite, atât pentru învăţământul în limba română, cât şi pentru cel în limbile minorităţilor naţionale, în condiţiile legii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s