Management și calitate în învățământul gorjean

Un învățământ de calitate este garanția performanței  pentru absolvenți, ca beneficiari direcți, dar și pentru societate, ca beneficiar indirect. Calitatea trebuie asigurată în instituțiile de învățământ, vizând toate domeniile, astfel încât ea se constituie ca un corpus al imaginii școlii, iar, în funcție de aceasta, școală poate fi calificată fie ca instituție de prestigiu, fie…

”Ora Brâncuși” în toate școlile Gorjului vineri

Memoria lui  Constantin Brâncuși va fi prezentă vineri, 23 septembrie, în toate unitățile școlare din județul Gorj. Elevii vor putea viziona  proiecții de filme despre viaţa şi opera sculptorului. Acțiunea face parte dintr-un eveniment cultural cinematografic care poarta denumirea  ”Omagiu lui Brancuși”. Toți elevii din județul Gorj vor participa vineri, începând cu ora 11.00, la…

9000 de posturi de directori de școli scoase la concurs

Concursurile pentru posturile de director de unităţii de învăţământ preuniversitar vor fi monitorizate audio-video, după modelul examenelor naţionale, a precizat secretarul de stat Monica Anisie pentru presă deși această prevedere apare în Metodologie cu doar o zi înainte de declanșarea concursurilor. Oficialii MENCS spun că Metodologia a fost în dezbatere publică mai multe luni deși…

Concursul de directori de școli în linie dreaptă

Cu un calendar forțat pe repede înainte, cu serioase suspiciuni asupra unei Metodologii care nu a fost în dezbatere publică, concursul de directori de școli continuă. Conducerea MENCS pare să aibă doar o singură preocupare, directorii de școli actuali să nu aibă prea multe șanse pentru păstrarea mandatului. Concursul de ocupare a funcţiilor de director…

Modificări privind Evaluarea Națională 2017

Examenele Naţionale din 2017 se vor desfăşura după aceleaşi metodologii vechi de 6-7 ani dar „ajustate” în această vară. Pentru absolvenţii de Gimnaziu ponderea Evaluării Naţionale creşte la 80% iar la contestaţii a dispărut condiţia de minimum 0,5 puncte diferenţă la corectură pentru modificări. Şi examenul propriu-zis revine la date mai rezonabile de 19 şi…

FSLI solicită modificarea calendarului pentru concursurile de directori din școli

Invitat la emisiunea ȘCOALA GORJEANĂ de la N-SAT TV, Constantin Huică-liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ Gorj, a prezentat poziția FSLI  în legătură cu modificarea calendarului de concurs privind organizarea si desfasurarea concursului pentru ocuparea functiilor de director si director adjunct din unitatile de învatamânt preuniversitar cu personalitate juridica  publicata în Monitorul Oficial nr. 0704 din 09 septembrie 2016.…