Politica Uniunii Europene în domeniul educației și formării profesionale


_DSC0155

Uniunea Europeană este un actor semnificativ pe scena lumii, schimbând modul de viaţă al europenilor precum şi modul în care restul omenirii percepe Europa. UE este încă puţin înţeleasă, iar mulţi cetăţeni ai săi simt rolul Uniunii în existenţa lor fie confuz, fie ambiguu. Uniunea Europeană este o organizaţie a ţărilor europene care are drept obiectiv creşterea integrării economice şi întărirea cooperării între state.Termenul de “Uniunea Europeană” este utilizat începand cu 7 februarie 1992, cand a fost semnat Tratatul privind Uniunea Europeană care a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993 şi a reprezentat „actul de naştere” al unei noi entităţi.

Obiectivele Uniunii Europene sunt prevăzute în Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană:
 promovarea progresului economic şi social, scopul final fiind realizarea pieţei unice, a uniunii economice şi monetare şi introducerea monedei unice;
 afirmarea identăţii Uniunii în plan internaţional, prin politica de securitate şi politică externă comună; în viitor, se preconizează realizarea unei politici de apărare comune;
 apărarea drepturilor şi intereselor cetăţenilor europeni, prin instituirea cetăţeniei europene;
 dezvoltarea Uniunii ca spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, prin cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne;
 dezvoltarea acquis-ului comunitar.
Prin politica sa, Uniunea Europeană are în vedere crearea unei zone europene de libertate, securitate şijustiţie în care nu mai este nevoie de controlul persoanelor la frontierele interne, indiferent de naţionalitate. Concomitent se procedează la implementarea unor standarde comune în ceea ce priveşte controlul la frontierele extrne ale Uniunii precum şi in domeniul politicilor de vize, azil şi imigraţie.
Construcţia europeană s-a dezvoltat însă nu numai pe orizontală, prin sporirea numărului statelor participante la procesul de integrare, dar şi pe plan vertical, prin includerea unor obiective noi şi tot mai importante pe agenda problemelor pe care noua Europă trebuia să le aibă în atenţie.
Plecând de la constituirea  sa ca entitate administrativă, politică și economică, cu implicații adânci în viața cetățenilor europeni pe toate planurile și ajungând în zilele noastre, UniuneaEuropeană a evoluat, reprezentând în acest moment, un actor semnificativ pe scena lumii, schimbând modul de viață al europenilor dar și percepția restului lumii despre Europa.
Analiza numeroaselor directive, regulamente, programe şi iniţiative ale Uniunii Europene reliefează că şi această problematică se află într-o permanentă transformare, din dorinţa de a răspunde în mod pertinent şi eficient necesităţilor cărora trebuie să le facă faţă Uniunea Europeană.
Astfel, dacă, la începuturile construcţiei europene, educaţia şi formarea profesională ocupau o poziţie periferică în politicile europene, abia în 1976, Consiliul va adopta ceea ce avea să constituie actul fondator al cooperării comunitare în domeniul educaţiei.
La începutul anilor ’90 Comisia Europeană a deschis dezbaterile privind cooperarea comunitară în materie de educaţie şi de formare profesională. Ulterior, toate tratatele comunitare au recunoscut importanţa educaţiei şi formării profesionale. Totodată, trebuie spus că, deşi politica în domeniile educaţiei şi formării personale face obiectul procedurii de codecizie, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, această politică ţinând, în principal, de competenţa statelor membre, Uniunea Europeană a adoptat, însă, o serie de programe de anvergură europeană şi internaţională pentru a promova schimburile, mobilitatea şi înţelegerea reciprocă. În acest context, Uniunea Europeană se dovedeşte a fi un forum util schimbului de idei şi de bune practici având rolul de a crea un sistem funcţional de cooperare între statele membre prin menţinerea dreptului fiecărui stat membru de a decide asupra conţinutului şi organizării sistemelor de educaţieşi formare.
Sistemele de educaţie şi formare trebuie să-şi modifice priorităţile astfel încât să se asigure că toţi cetăţenii europeni au cunoştinţele, abilităţile şi competenţele necesare pentru a face faţă provocărilor şi cerinţelor locurilor de muncă şi ale vieţii moderne.
Deși politica în domeniul educaţiei este decisă de fiecare stat in parte, membrii Uniunii Europene au recunoscut că împărtaşesc anumite obiective comune. De aceea, rolul Uniunii este de a sprijini cooperarea între statele membre şi, acolo unde este nevoie, de a completa acţiunile acestora, mai ales, prin sprijinirea mobilitatii şi a cooperarii între instituţiile de invatamant.
La începuturile construcţiei europene, educaţia şi formarea profesională ocupau o poziţie periferică în politicile europene, principiile care au stat la baza includerii educaţiei în cadrul comunitar fiind enunţate în Tratatul de la Roma . Prima etapă în elaborarea instrumentelor de dezvoltare a capitalului uman a fost cea a realizării infrastructurii instituţionale. A fost creat Fondul CECO pentru reconversia profesională şi relocarea lucrătorilor ca urmare a Tratatului de la Paris (1951), predecesorul Fondului Social European, creat prin Tratatul de la Roma (1957). În 1963, s-a instituit Comitetul consultativ de formare profesională, iar în 1975 Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale. Pe fondul revoltelor studenţeşti din anii 1968, educaţia a început să fie considerată un element complementar pentru acţiunea Comunităţii în domeniul economic şi social, iar europenizarea universităţilor un temei pentru o Comunitate culturală. Abia în 1976, Consiliul adoptă ceea ce avea să constituie actul fondator al cooperării comunitare în domeniul educaţiei: o rezoluţie privind primul program comunitar de acţiune în domeniul educaţiei . În anii ’80, în contextul unor schimbări majore în economiile europene, avea să se schimbe şi filosofia puterii publice cu privire la educaţie, recunoscându-se rolul fundamental al acesteia în furnizarea de capital uman pentru economie, dar şi necesitatea ca sistemul educaţional să transmită competenţeşi o aptitudine către flexibilitate. Astfel, se intra într-o economie sau societate a cunoaşterii, în care competitivitatea depindea de competenţeleşi de capitalul uman deţinut . În 1986 Comisia Europeană a propus instituirea unor programe comunitare specifice în domeniul educaţieişi formării, iar după adoptarea Actului Unic European, apar programe-cadru plurianuale de cercetare şi dezvoltare care pun accentul şi pe formarea şi dezvoltarea resurselor umane, capital uman şi mobilitate, relaţia cu piaţa muncii . La începutul anilor ’90 Comisia Europeană a deschis dezbaterile privind cooperarea comunitară în materie de educaţieşi de formare profesională. Prin Tratatul de la Maastricht (1993), Comunitatea, devenită Uniunea Europeană, recunoştea oficial importanţa investiţiei în capitalul uman, atât în educaţie cât şi în formare profesională. Cartea albă „Creştere, competitivitate şi ocuparea forţei de muncă” (1993) a constituit o etapă decisivă în materie de cooperare europeană privind ocuparea forţei de muncă. Strategia de la Essen (1994) avea printre obiective dezvoltarea resurselor umane prin formarea profesională şi sprijinirea îmbunătăţirea eficienţei instituţiilor pieţei muncii . Tratatul de la Amsterdam (1997) includea un titlu referitor la ocuparea forţei de muncă. În 1997, a fost lansată Strategia europeană pentru ocuparea forţei de muncă (SEO). În 1999 începea Procesul de la Bologna, care viza realizarea unor reforme pentru crearea Spaţiului European al învăţământului superior până în 2010. Reuniunea de la Copenhaga (2002) conţine referiri la consolidarea cooperării europene în materie de învăţământşi formare profesională.
De asemenea, crearea cadrului general al calificărilor pentru Spaţiul European al Învăţământului Superior încercă să vină în sprijinul universităţilor care continuau în mare parte să fie rupte de cerinţelepieţei muncii. În anul 2000, în contextul unei globalizări tot mai vizibile, a fost lansată Strategia Lisabona care urmărea să transforme Europa în cea mai competitivă şi mai dinamică economie bazată pe cunoaştere din lume până în 2010, „triunghiul cunoaşterii” (cercetarea, educaţia şi inovarea) reprezentând un element central al acesteia. Strategia nu a avut rezultatele scontate iar educaţia a fost identificată drept unul dintre vectorii principali pentru relansarea Strategiei de la Lisabona.
Preşedinţia luxemburgheză a Consiliului Uniunii Europene (ianuarie-iunie 2005) a propus un Program de acţiune integrat în domeniul educaţieişiînvăţării pe tot parcursul vieţii.Educaţiaşi formare profesionaă şi-au găsit exprimare şi în Carta drepturilor fundamentale unde se arată că: „Orice persoană are dreptul la educaţie, precum şi la accesul la formare profesională şi formare continuă” (art. 14), precum şi „Orice persoană are dreptul la muncă şi dreptul de a exercita o ocupaţie aleasă sau acceptată în mod liber” (art. 15).
În cadrul Politicii de coeziune economică şi socială a Uniunii Europene, fondurile structurale au investit masiv în sistemele de educaţieşi de formare. Au fost organizate o serie de programe comunitare pentru investiţia în capitalul uman precum: Tempus,Socrates-Erasmus şi Leonardo da Vinci.
De la începutul cooperării europene în domeniul educaţiei principalele priorităţi au fost promovarea mobilităţiitransnaţionale a studenţilorşi a cadrelor didactice, promovarea cooperării europene între instituţiile de învăţământ şi îmbunătăţireacalităţiieducaţieişi formării profesionale.
Programele Uniunii Europene în domeniul educaţieişi formării profesionale sunt:
1. Socrates, 2.Leonardo Da Vinci. 3.Tempus. 4.Erasmus Mundus. 5.Noul program de învăţare pe tot parcursul vieţii.
Viitorul Europei depinde de măsura în care cetăţenii săi pot face faţă provocărilor economice şi sociale. Un spaţiu european de învăţare pe tot parcursul vieţii va permite cetăţenilor să circule liber între mediile de educaţie, locuri de muncă, regiuni şiţări în desfăşurareaactivităţii de învăţare. Prin urmare, învăţarea pe tot parcursul vieţii se concentrează asupra învăţării de la educaţia preşcolară până după pensionare.
O viziune globală pentru educaţia și formarea profesională în  2020
Până în 2020, sistemele europene de EFP ar trebuisă fie mai atractive, săaibă o mai mare relevanţă, să fie mai orientate către carieră, mai inovatoare, accesibile și flexibile comparativ cu 2010 și ar trebui să contribuie la excelenţă și echitate în învăţarea de-a lungul vieţii, oferind următoarele:
• EFP atractivă și favorabilă incluziunii;
• EFP iniţială de înaltă calitate;
• EFP continuă, ușor accesibilă și orientată către carieră;
• Sisteme flexibile de EFP bazate pe abordarea orientată către rezultatele învăţării;
• Un spaţiu european al educaţiei și formării, cu sisteme transparente de calificări;
• Oportunităţ isubstanţial sporite de mobilitate transnaţională a elevilor și profesioniștilor în domeniul EFP;
• Servicii de informare, orientareșiconsiliereușoraccesibileși de înaltăcalitate, de-a lungulvieţii.
După mai bine de cinci decenii de integrare europeană, prin tratate, negocieri, ajustări, inovaţii etc., în Uniunea Europeană de astăzi există, fără îndoială, multe reuşite. Există libera circulaţie, există o serie de politici comune, există drept comunitar, buget comunitar etc. Iar, la toate acestea, se adaugă întregul edificiu instituţional, care a transformat Uniunea Europeană într-o structură unică, inedită pe scena internaţională. Dar până la aceste reuşite au fost dispute de anvergură, au fost ratări şi incertitudini. De altfel, se poate aprecia că procesul de edificare a Uniunii nu este nici pe departe finalizat, persistând şi în prezent, necunoscute, fiind necesare în permanenţă ajustări şi regândiri ale modului în care au fost concepute anumite politici şi structuri instituţionale.

 

prof. Codruța Ivona Florescu

Cercul „Studii Europene” – Palatul Copiilor Târgu-Jiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s