Peste 50 de posturi de directori de școli din Gorj au rămas neocupate


Poze activiatate Cerc directori108 (44)

Câteva zeci de posturi de director au rămas neocupate în unitățile de învățământ din județul Gorj, după derularea probelor din cadrul concursului organizat în acest sens. Pentru o parte dintre aceste posturi nu au existat din start candidați; în alte cazuri, candidații înscriși nu au reușit să promoveze concursul. Potrivit MENCS, un alt concurs s-ar putea organiza în anul 2017.

Dintre cele 117 unități de învățământ din județul Gorj ale căror posturi de conducere au fost scoase la concurs în această toamnă, 32 au rămas cu postul de director neocupat. Se adaugă alte 20 de posturi de director adjunct care au rămas neocupate. Astfel,  Clubul Sportiv Târgu-Jiu, Colegiul Național ”Tudor Arghezi” Târgu-Cărbunești, Colegiul Tehnic ”Ion Mincu”, Grădinița cu Program Prelungit ”Mihai Eminescu” Târgu-Jiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 8 Târgu-Jiu, Liceul Teologic Târgu-Jiu, Școala Gimnazială Dănciulești, Școala Gimnazială ”Gheorghe Tătărăscu” Târgu-Jiu, Școala Gimnazială Bălănești, Școala Gimnazială Bolboși, Școala Gimnazială Plopșoru, Școala Gimnazială ”Sfântul Nicolae” Târgu-Jiu, Școala Gimnazială Alimpești, Școala Gimnazială Arcani, Școala Gimnazială Bălcești, Bengești Ciocadia, Școala Gimnazială Bărbătești, Școala Gimnazială Bumbești Pițic, Școala Gimnazială Cîlnic, Școala Gimnazială Drăguțești, Școala Gimnazială Ionești, Școala Gimnazială Mușetești, Școala Gimnazială Negreni, Licurici, Școala Gimnazială ”G. Uscătescu” Târgu-Cărbunești, Școala Gimnazială Negomir, Școala Gimnazială Țicleni, Școala Gimnazială Urdari, Școala Gimnazială Văgiulești, Școala Gimnazială Samarinești, Școala Gimnazială Săulești, Școala Gimnazială Scoarța, Școala Gimnazială Schela și Școala Gimnazială Târgu- Logrești nu au postul de director ocupat. Pentru marea majoritate a acestor posturi fie nu s-a înscris niciun candidat din start, fie nu au fost admiși să participe, ori au picat probele din cadrul concursului.
Nici posturile de director adjunct scoase la concurs la nivelul județului Gorj nu au fost ocupate în totalitate. În total, au rămas neocupate 20 de astfel de posturi, la mai multe unități de învățământ: Colegiul Național ”George Coșbuc” Motru (1), Colegiul Național ”Spiru Haret” Târgu-Jiu (2), Colegiul Tehnic ”Ion Mincu” Târgu-Jiu (1), Liceul cu Program Sportiv Târgu-Jiu (1), Liceul Tehnologic Baia de Fier (1), Liceul Tehnologic Bustuchin (1), Liceul Tehnologic Roșia de Amaradia (1), Liceul Tehnologic Roșia Jiu (1), Liceul Tehnologic Turceni (2), Liceul Teologic Târgu-Jiu (1), Școala Gimnazială ”Constantin Săvoiu” Târgu-Jiu (1), Școala Gimnazială ”Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu (1), Școala Gimnazială Plopșoru (1), Școala Gimnazială ”Pompiliu Marcea” Târgu-Jiu (1), Școala Gimnazială Aninoasa (1), Școala Gimnazială Nr. 1 Bumbești Jiu (1), Școala Gimnazială Nr. 1 Rovinari (1) și Școala Gimnazială Nr. 2 Motru (1).
Potrivit Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, aprobată prin OMENCȘ nr. 5080/31 august 2016, în funcțiile de director sau de director adjunct rămase vacante sau în cazul vacantării unor funcții de director sau de director adjunct din unități de învățământ de stat, conducerea interimară va fi asigurată, până la organizarea unui alt concurs, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar, de ”un cadru didactic titular, membru al corpului național de experți în managementul educațional, numit prin detașare în interesul învățământului sau prin delegarea atribuțiilor specifice funcției, în conformitate cu legislația în vigoare, prin decizia inspectorului școlar general, la propunerea consiliului profesoral din unitățile de învățământ respective, cu avizul consiliului de administrație al inspectoratului școlar și cu acordul scris al persoanei solicitate”. Potrivit aceluiași act normativ,   nu pot fi numite în funcțiile rămase vacante sau în cele care se vacantează între perioadele de concurs: persoanele care până la organizarea concursului au ocupat funcții de director sau de director adjunct în unitatea de învățământ respectivă și nu au participat la concurs sau persoanele care s-au prezentat la concurs, dar nu au fost admise.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s