Fără ură! Cu toleranță!


Cu ocazia Zilei Internaționale a Siguranței pe Internet s-a stabilit pentru anul 2017 tematica „Fără ură, cu toleranţă”. Aceasta se încadrează în mişcarea globală de combatere a discursului instigator la ură „No hate speech movement”. Această direcţie vine ca urmare a îngrijorării cu privire la intensificarea discursului instigator la ură față de grupuri vulnerabile din societate, ma            La Colegiul Economic ,,Virgil Madgearu” din Târgu-Jiu s-a desfășurat o activitate de conștientizare a elevilor privind fenomenul de bullying și a urmărilor acestuia asupra adolescenților/tinerilor. Nu știi ce înseamnă bullying?  Poate că nu ai auzit până acum de acest termen, dar cu siguranță ai întâlnit acest fenomem într-o formă sau alta.

Termenul de “bullying”, vine de la “bully” din limba engleză, care înseamnă bătăuş, huligan și pentru că în limba română nu are o traducere exactă, folosim și noi acest termen pentru a desemna orice acțiune de intimidare, jignire, tachinare sau chiar agresiune fizică.

Acest fenomen se întâlnește cu preponderență în mediul școlar, dar se poate manifesta și la locul de muncă, atunci când ești adult. Imaginea generală pe care a creat-o media cu privire la bullying este aceea de copii/adolescenți/tineri care își terorizează colegii prin diverse mijloace: porecle defăimătoare, jigniri/umiliri, șicanări continue, îmbrânceli, înghiontiri, dorința de a-i domina pe alții și alte asemenea acțiuni. Ți se pare cunoscut? Poate că ai întâlnit astfel de situații: fie în postura de victimă, martor sau poate….. agresor!!!!

Cunoscut deja de câteva decenii, bullying-ul reprezintă o formă de abuz emoțional și fizic asupra copiilor de către alți copii și se manifestă foarte des în mediul școlar, iar expansiunea fără precedent a rețelelor sociale online a mutat acest fenomen traumatizant pentru copii și adolescenți și în mediul virtual. Acesta este numit de specialiști drept cyberbullying.

            Psihologii atenționează asupra fenomenului și urmărilor acestuia. Traumele bullyingului se pot resimți chiar toată viața. Victima se închide în sine, îi e frică să le spună şi părinţilor săi prin ce trece sau ce i se întâmplă. Prieteni nu mai are, pentru că cei din jurul lor sunt foarte influenţaţi de zonurile/bârfele auzite sau de intrigile care îi vizează în mod direct. Pe zi ce trece, victima devine din ce în ce mai tristă, urăște să mai meargă la școală și să dea ochii cu agresorul sau cu colegii față de care se rușinează, se izolează și mai grav, poate intra într-o formă severă de depresie şi începe să se gândească din ce în ce mai des la suicid.

Un studiu făcut în Marea Britanie a evidențiat că cel puţin jumătate din tinerii care aleg să se sinucidă, o fac din cauza acestor agresiuni repetate. 15% din tinerii care sunt într-o depresie ajung chiar să comită actul suicidal. În medie, o persoană moare prin sinucidere, din cauza bullying-ului, o dată la 16 secunde. Sunt milioane de tineri care mor anual din cauza bullying-ului (fie dintr-o bătaie cruntă/fatală, fie din cauza faptului că nu mai suportă situaţia). Îngrijorător, nu?

            Dar totul se poate rezolva, trebuie doar să ceri ajutorul!

Nu te sfii să discuți problema cu un părinte, un coleg sau un prieten, sau cu doamna/domnul diriginte sau cu un  profesor pe care tu îl consideri mai apropiat. Persoana aceasta poate să îți ofere niște sfaturi utile, să te înțeleagă și să te ajute.

Dacă asistăm la o scenă de violenţă fizică putem să intervenim despărțind victima de agresor doar dacă ne simţim în stare, dar cel mai indicat ar fi să anunțăm o autoritate: un profesor, profesorul de serviciu, dirigintele sau  directorul școlii.

Dacă asistăm la o scenă de violenţă psihică îi putem lua apărarea victimei vorbind frumos cu agresorii și rugându-i să lase victima în pace.

Dar cel mai important este să ceri ajutorul! Mereu va exista cel puţin o persoană care te poate ajuta concret.

De asemenea, ajută foarte mult să vorbești cu persoane care au trecut şi ele prin aceleaşi momente grele. Asta îți poate da alinare și un pic de încredere, pentru că vei vedea că agresorul la rândul său are și el slăbiciunile sale și comportamentul lui este de fapt o refulare a neîmplinirilor sale. Vei vedea cum au reacţionat acele persoane, îți poți face noi prieteni care te vor sprijini și îți vor da sfaturi din experiențele trăite de ei. Există pe Internet tot felul de forumuri pe acest subiect.

La activitatea desfășurată în cadrul Colegiului Economic au participat un profesor psiholog, Dl Claudiu Brânzan care a evidențiat urmările bullyingului asupra celor care îi cad victime  și comisari ai IPJ Gorj care au prezentat elevilor cadrul legal privind sancțiunile ce se pot aplica agresorilor dacă acesția sunt denunțați la poliție.

Au fost prezente clasele a IX D, a IX F, a IX E, a X E, a XI B, a XI G, a XII F, a XII G și profesorii  Carmen Bobină, Aurelia Dan, Aura Dumitrescu, Adriana Richiter, Viorica Baloșin, Silvana Stanca, Isabela Giorgi, Popescu Mihaela Minela.

 

 

 

Giorgi Isabela, profesor diriginte clasa a XII a G

Dumitrescu Aurora, profesor diriginte clasa a X a E

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s