SCANDAL Fără auxiliare în școlile țării


 

Ministerul Educatiei Naționale (MEN) a transmis o notă inspectoratelor școlare județene si al municipiului Bucuresti prin care anunță că este interzisă utilizarea de auxiliare școlare neaprobate de minister, iar în cazul in care nu este respectată această obligație atunci MEN “își rezervă dreptul de a sesiza organele de stat abilitate”. O măsură bună, pentru că se crease o adevărată industrie a auxiliarelor pe banii părinților, riscă să se transforme în scandal deoarece MEN nu a fost în stare să aprobe alte auxiliare din cauza birocrației.

În documentul respectiv se precizează că articolul 69 alineatul 1 din Legea Educației Naționale cu numărul 1/2011 stipulează că în cadrul unitatilor de învățământ preuniversitar se folosesc numai manuale școlare si auxiliare care sunt aprobate de către Ministerul Educatiei Naționale.
De asemenea, in documentul transmis inspectoratelor scolare se menționează că ministrul Educatiei Nationale “a aprobat prin Ordinul numarul 4576 din 9 august 2017 constituirea unei Comisii care a elaborat Metodologia-cadru privind asigurarea omologarii utilizarii mijloacelor de invatamant in invatamantul preuniversitar, respectiv Metodologia-cadru privind reglementarea utilizarii auxiliarelor didactice in unitatile de invatamant preuniversitar, totodata, prin acelasi document fiind abrogat Ordinul ministrului Educatiei si Cercetarii numarul 4916/ 2002 pentru aprobarea Metodologiei de avizare a mijloacelor de invatamant”.

MEN le transmite inspectoratelor școlare că, îăn aceste condiții, este interzisă utilizarea de auxiliare școlare neaprobate de către minister.
“Până la adoptarea procedurilor legale pentru acreditarea/autorizarea auxiliarelor școlare în unitățile de învățământ preuniversitar, este interzisă utilizarea de auxiliare școlare neaprobate de Ministerul Educatiei Nationale. Precizăm că în cazul in care nu va fi respectată aceasta obligație, Ministerul Educatiei Nationale își rezervă dreptul de a sesiza organele de stat abilitate in legătura cu încălcarea cu vinovăție a prevederilor articolului 69 alineatul 1 din Legea Educatiei Naționale numărul 1/2011 cu modificarile si completarile ulterioare”, se mai arată in nota transmisa de MEN.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.