Noua față a liceului românesc în dezbatere publică


 

La sfârșitul anului trecut, Ministerul Educației Naționale  și Institutul de Științe ale Educației  au lansat în dezbatere publică trei variante privind planurile-cadru pentru învățământul liceal, filiera teoretică. Nu sunt schimbări spectaculoase, doar varianta a treia propune o mai largă autonomie pentru licee în alegerea disciplinelor. Crește numărul de ore de Educație Fizică și se introduc orele de Consiliere.

Potrivit Ministerului Educației Naționale, toate cele trei variante supuse consultării urmăresc eliminarea unor incoerențe/dezechilibre existente în actualele planuri-cadru și dezvoltarea unor oferte educaționale care să corespundă așteptărilor elevilor ce au optat pentru un anumit profil/specializare. Principiul de bază a fost acela de a asigura un trunchi comun (TC) până în clasa a X-a, care să permită tuturor elevilor ce vor finaliza învățământul obligatoriu deținerea la nivel funcțional a celor opt competențe-cheie. Fiecare varianta are o raportare specifică la rolul curriculumului diferențiat (CD) și al curriculumului la decizia școlii (CDS), situație reflectată și de ponderile orare diferite, alocate acestora.

 

Prima variantă

 

Astfel, prima variantă propune o distribuție pe cele trei categorii de curriculum a pentru clasele IX-X  de 60% Trunchi comun, 35% Curriculum diferențiat și 3-5% Curriculum la decizia școlii. Propune plaja orară de 1-2 ore pentru CDS, față de actualul plan-cadrul în care se alocă 1 ora. La clasele XI-XII: – Propunerea prezintă următoarea distribuție pe cele trei categorii de curriculum componente ale planului cadru 65% TC + 22% CD + 13% CDS.

Specialiștii care au gândit varianta motivează că deși nu sunt incluse discipline noi, care să promoveze abordări integrate, de tipul opționalului integrat la nivelul mai multor arii curriculare, asemenea abordări se vor putea regăsi la nivelul programelor școlare pentru disciplinele obligatorii și al programelor școlare pentru CDS.

 

Varianta doi

A doua variantă propune o proporție de 60% TC 27% CD + 10-13% CDS, la clasele IX -X, iar la clasele XI-XII propune o proporție de 60% TC +33% CD + 7-13% CDS. „Prin CD se asigură o specializare accentuată, alocându-se un număr suplimentar de ore, în raport cu planul cadru actual, pentru disciplinele din aria curriculară care definesc specializarea respectivă”, precizează MEN.

 

A treia variantă

 

A treia variantă, cea mai spectaculoasă,   oferă o mai mare libertate școlii, trunchiul comun fiind de 61%, iar CD și CDS de 39%, dar nu e nimic la alegerea elevului. Cu toate acestea, MEN și Institutul de Științe ale Educației susțin că „introduce elemente de inovație mai profundă în planul de învățământ, oferind posibilități de extindere a domeniilor de specializare „. Mai mult, potrivit celor două entități, această variantă ar fi atât de inovativă încât „va necesita efort de adaptare la nivel de școli” și avertizează că prezintă o serie de „riscuri în gestionarea implementării” legate de „fundamentarea si asigurarea transparenței deciziilor privind curriculumul stabilit la nivelul școlii și normarea cadrelor didactice” și „elaborarea programelor școlare, care trebuie să răspundă simultan unor nevoi diferite, în funcție de specializări.

Exemple de discipline optionale recomandate pentru specializarea matematică-informatică și științele naturii: Astronomie, Inteligența ecologică, Descoperiri științifice, Istoria ideilor si descoperirilor, Repararea calculatoarelor, Producție audio, Chimie și alimentație, Inventică, Geologie, Spațiu și timp, Biologie marină/Ecosisteme marine, Geologie, Apa si viata, Arta si tehnologie, Design si tehnologie, Fotografie digitală, Multimedia, Șah.

Exemple de discipline opționale pentru specializarea filologie, științe sociale: Educație media, Teoria cunoasterii, Design interior, Scriere ficțională/creativă, Drama/teatru /teatru educational,  Discurs public/Public speaking, Jurnalism,  Elemente de etnografie si folclor,  Arta si comunicare,  Institutii europene, Istoria ideilor religioase,  Antopologie sociala si cultural, Cercetare si documentare,  Finante personale,  Etica aplicata,  Istoria Filozofiei,  Dimensiunea de gen de-a lungul istoriei , Dezvoltarea umana , Tehnici de invatare, Societate si cultura, Statistica aplicata in stiintele sociale, Corpul uman in arta si cultura, Arheologie.

Foarte important, toți cei interesați – cadre didactice, specialiști în curriculum, elevi, părinți – sunt invitați să participe și să-și exprime punctele de vedere, sugestiile și propunerile pe adresa de e-mail info@ise.ro, până la data de 26 ianuarie 2018, inclusiv.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.